Conferința națională „Implementarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități”

La data de 4-5 decembrie 2017 se desfășoară Conferința națională „Implementarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități”.
 
  În cadrul Conferinței Nationale sunt puse în discuție importanța și obligativitatea recomandărilor Comitetelor ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, indicatorii de monitorizare a asigurării respectării drepturilor omului, asigurarea respectării dreptului la accesibilitate a persoanelor cu dizabilități, precum și asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale.
 
Dna Valentina Lungu, director adjunct al Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca  a participat cu o prezentare despre asigurarea respectării dreptului la munca și angajarea în munca a persoanelor cu dizabilități.
 
Eliminarea barierelor pentru a crea o societate incluzivă şi accesibilă pentru toţi - este tema în jurul căreia în jur de 100 de persoane inclusiv autorități, organizații non-guvernamentale, parteneri de dezvoltare și persoane cu dizabilități au discutat în cadrul evenimentului dedicat drepturilor persoanelor cu dizabilități.
 
Conferința este organizată de Oficiul ONU pentru drepturile Omului în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, CAJPD, Asociatia MOTIVATIE din Moldova, A.O. ”Eco – Răzeni”, Alianta Organizatiilor pentru Persoane cu Dizabilitati cu suportul financiar al IM Swedish Development Partner, Trimbos - Mensana, UNFPA Moldova, Swiss Cooperation in Moldova și Austrian Socil Ministry.