ANOFM va confirma și în continuare rolul central pe care îl are instituția ca prestator de servicii calitative pe piața muncii din Republica Moldova
În cadrul ședinței de lucru la Guvern din data de 7 septembrie 2018, la care a participat directorul Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM), dna Raisa Dogaru, a fost examinat conceptul de modernizare a ANOFM. Noua viziune a fost elaborată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu participarea experților europeni.
Conceptul de reorganizare a instituției prevede îmbunătățirea capacității de implementare a Legii nr. 105 cu privire la promovarea ocupării forței de munca şi asigurarea de șomaj, care vine cu un șir de noi măsuri active pe piața muncii, preluată din practica internațională.
Actualmente ANOFM, în comun cu agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de munca prestează următoarele servicii și măsuri pe piața muncii:
- Servicii de intermediere care se realizează prin informarea despre locurile de munca libere și condițiile de ocupare a acestora, selectarea persoanelor și repartizarea la locurile de munca libere, intermedierea electronică, organizarea târgurilor locurilor de munca, inclusiv a târgurilor locurilor de munca on-line pe platforma: www.e-angajare.md;
- Servicii de informare și consiliere profesională: se realizează prin furnizarea de informații privind piața forței de munca și evoluția ocupațiilor, evaluarea și autoevaluarea personalității în vederea integrării sau reintegrării profesionale, dezvoltarea abilității și încrederii în sine pentru a decide asupra propriei cariere, instruirea în metode și tehnici de căutare a unui loc de munca.
-Organizarea formării profesionale: cursuri de formare profesională - calificare, recalificare sau perfecționare, care se realizează pe baza de contract cu instituțiile de învățământ publice sau private, autorizate în condițiile legii.
-Antrenarea la lucrările publice: antrenarea șomerilor la lucrările publice temporare desfășurate de către autoritățile administrației locale. Are ca scop ameliorarea temporară a situaţiei unor persoane dezavantajate, în special a persoanelor din mediul rural, oferindu-le un lucru temporar, o sursă suplimentară de venit pentru bugetul familiei, o șansă de a găsi un lucru permanent precum și a păstrării motivației de a lucra și de a dobândi competențe.
- Stimularea mobilităţii forţei de munca: are ca scop motivarea angajării persoanelor în alte localitățile unde sunt locuri de munca libere.
-Măsuri pasive de protecție socială (acordarea ajutorului de șomaj și acordarea alocației pentru integrare sau reintegrare profesională).
Suplimentar, începând cu februarie 2019, în contextul noii Legi cu privire la promovarea ocupării forței de munca şi asigurarea de șomaj, ANOFM împreună cu structurile teritoriale vor presta următoarele servicii beneficiarilor:
- subvenționarea locurilor de munca: acordarea de subvenții pentru crearea sau adaptarea locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilități; consultanța, asistența și sprijinirea inițierii unei afaceri; susținerea proiectelor de inițiative locale.
- suportul pentru crearea sau adaptarea locului de munca;
- asigurare de șomaj: subdiviziunile teritoriale ale ANOFM vor stabili, suspenda și înceta dreptul la ajutor de șomaj, iar Casa Națională de Asigurări Sociale vor finanța ajutorul de șomaj.
Pe parcursul activității, ANOFM a pus tot mai mult accentul pe o abordare nouă în activitatea cu șomerii și angajatorii. ANOFM a contribuit esențial la crearea cadrului legislativ și normativ, elaborând principalele acte legislative și normative, a asigurat implementarea acestora, precum și înaintează propuneri și participă la perfecționarea cadrului legislativ și instituțional. Astfel, ANOFM a participat la elaborarea noii Legi cu privire la promovarea ocupării forței de munca, concept elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Social. La fel, ANOFM a fost gazda experților Organizației Internationale a Muncii (OIM) pentru a elabora un plan strategic de modernizare a Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca. Reformarea instituției se impune în contextul implementării Legii nr. 105 din 14.06.2018 cu privire la promovarea ocupării forței de munca și asigurare de șomaj, care va intra în vigoare în luna februarie 2019.
În acest context, mizăm pe sprijinul partenerilor și ONG-urilor întru implementarea serviciilor și măsurilor prevăzute în Legea nr. 105 cu privire la promovarea ocupării forței de munca şi asigurarea de șomaj, sporind astfel calitatea serviciilor prestate și diversificarea acțiunilor de ocupare a forței de munca.
Reiterăm că, dispunând de un potențial uman bine pregătit și de consecutivitate fermă în promovarea reformelor, ANOFM va confirma și în continuare rolul central pe care îl are instituția ca prestator de servicii calitative pe piața muncii din Republica Moldova, adresate șomerilor și angajatorilor.