ANOFM demarează sesiunile de follow-up privind integrarea în câmpul muncii a persoanelor care necesită suport suplimentar pe piața muncii
Luna octombrie debutează cu startul sesiunilor de follow-up pentru angajații subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea foței de muncă. Activitățile au ca tematică „Integrarea în câmpul muncii a persoanelor care necesită suport suplimentar pe piața muncii” și sunt desfășurate în cadrul proiectului „Oportunități sporite de angajare la nivel local și pentru acces la creșe pentru părinții aflați în situații de vulnerabilitate”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO „Expert-Grup”.
Sesiunile de follow-up reprezintă o continuare a instruirilor inițiale și au drept obiectiv consolidarea competențelor profesionale ale specialiștilor ANOFM, prin valorificarea experiențelor acumulate în activitatea practică, identificarea dificultăților întâmpinate și dezvoltarea unor soluții aplicabile în lucrul cu persoanele care necesită suport suplimentar pe piața muncii.
În cadrul sesiunilor vor fi abordate subiecte relevante pentru activitatea specialiștilor, printre care:
- identificarea dificultăților și a soluțiilor practice în lucrul cu persoanele care necesită suport suplimentar;
- obiectivele strategice naționale privind ocuparea forței de muncă și incluziunea pe piața muncii;
- construirea unui traseu individual de integrare profesională a părinților aflați în situații de vulnerabilitate;
- planificarea comunicării în procesul de integrare profesională;
- incluziunea profesională a persoanelor cu dizabilități, comunicarea cu angajatorii și adaptarea locului de muncă;
- prevenirea șomajului de lungă durată și formularea unor propuneri pentru îmbunătățirea metodologiei de profilare a șomerilor.
Un element important al sesiunilor îl constituie schimbul de experiență și analiza situațiilor concrete întâlnite în activitatea specialiștilor, cu accent pe identificarea unor abordări și soluții care pot fi aplicate în practica serviciilor de ocupare.
Prin desfășurarea acestor sesiuni, ANOFM urmărește să consolideze capacitatea specialiștilor de a oferi servicii de ocupare individualizate și orientate spre nevoile persoanelor care întâmpină bariere suplimentare pe piața muncii, precum și să sprijine dezvoltarea unor relații mai eficiente cu angajatorii în procesul de incluziune profesională.