Experiență și bune practici în domeniul ocupării forței de muncă: ANOFM a găzduit vizita unei delegații din Republica Cipru

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în comun cu Direcția generală ocuparea forței de muncă din mun. Chișinău (DGOFM Chișinău), a primit astăzi vizita unei delegații a Ministerului Muncii și Asigurărilor Sociale din Republica Cipru, condusă de ministrul Marinos Moushouttas. Delegația a fost însoțită de doamna ministră a Muncii și Protecției Sociale, a Republicii Moldova, Natalia Plugaru.

În cadrul vizitei, membrii delegației au avut ocazia să cunoască activitatea Direcției generale ocuparea forței de muncă Chișinău și modul în care sunt organizate și prestate serviciile de ocupare a forței de muncă la nivel național și teritorial.
Discuțiile au avut loc cu participarea directoarei ANOFM, Raisa Dogaru, și a șefei  DGOFM Chișinău, Mariana Scutelnic, fiind abordate aspecte privind activitatea instituției, serviciile oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, măsurile active de ocupare destinate atât cetățenilor, cât și angajatorilor, precum și rezultatele obținute și provocările actuale de pe piața muncii.
Un subiect important al întrevederii l-a constituit rolul ANOFM în facilitarea accesului la piața muncii, prin servicii personalizate de informare și ghidare în carieră, formare profesională, intermedierea muncii și măsuri de sprijin pentru integrarea profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
Un moment aparte al vizitei a fost întâlnirea cu un cetățean revenit din migrație, care s-a adresat la  DGOFM Chișinău cu dorința de a-și transforma ideea de afacere într-o oportunitate de muncă și dezvoltare, aici, în Republica Moldova. Acesta a împărtășit reprezentanților delegației experiența sa și motivația de a reveni acasă, de a-și valorifica potențialul și de a contribui la dezvoltarea economică a țării.
Exemplul său a evidențiat importanța serviciilor ANOFM în sprijinirea persoanelor revenite din străinătate, inclusiv prin informare, consiliere și orientare către oportunitățile disponibile pentru inițierea unei activități economice.

Vizita delegației din Republica Cipru reconfirmă importanța cooperării internaționale, a dialogului instituțional și a schimbului de bune practici în consolidarea serviciilor publice de ocupare și în identificarea unor soluții eficiente pentru provocările pieței muncii.