Colaborare continuă a ANOFM cu reprezentanții autorităților publice locale

La 17 septembrie 2014 dna Raisa Dogaru, director adjunct al Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca a participat la audierile publice organizate de Consiliul Raional Leova, cu participarea autorităților publice locale de nivelul I și II și desfășurate în incinta Consiliului. Agenda ordinei de zi a cuprins doua subiecte importante: primul cu privire la proiectul Strategiei de Dezvoltare Integrată a raionului Leova 2015-2020, inclusiv componenta Alimentare cu Apă și Canalizare, iar al doilea cu privire la situația pe piața forței de munca la nivel teritorial și central, conlucrarea cu APL în promovarea continuă a serviciilor Agenției pentru Ocuparea forței de Munca.
În cadrul întrunirii dna Dogaru a subliniat importanța colaborării Serviciului public de ocupare cu autoritățile publice locale la realizarea politicilor din domeniul ocupării forței de munca, informînd primarii și reprezentanții primăriilor despre situația pe piața muncii la nivel național și local, serviciile prestate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca și structurile sale teritoriale.
Un subiect aparte pus în discuție a ținut nemijlocit de conlucrarea Agenției cu autoritățile publice locale privind activitatea de antrenare a șomerilor la lucrările publice. A fost scoasă în evidență importanța și necesitatea acestei măsurile active orientate spre ameliorarea temporară a situaţiei unor persoane dezavantajate, în special a persoanelor din mediul rural, care le oferă un lucru temporar, o sursă suplimentară de venit pentru bugetul familiei, o șansă de a găsi un lucru permanent, posibilitatea păstrării motivației de a lucra și de a dobîndi abilități de munca.
De către dna Maria Tipa, șef al Agenției pentru Ocuparea Forței de Munca a raionului Leova au fost evidențiate bunele practici în colaborarea cu autoritățile publice locale, inclusiv primăriile care au antrenat un număr mai mare de șomeri la lucrările publice, iar primarii la rîndul lor au menționat despre utilitatea acestor lucrări, printre care refacerea și întreținerea infrastructurii, ecologizare.
În cadrul întrunirii dna Dogaru a luat cunoștință cu problemele cu care se confruntă primarii și reprezentanții autorităților publice locale la implementarea acestei măsuri, identificînd în acest sens mai multe căi de soluționare a acestora.
În context menționăm că la nivel național pe parcursul a 8 luni ale anului 2014 au fost antrenate la lucrările publice remunerate 1303 șomeri, dintre care 460 femei.