Informații actualizate despre notificările agenților economici privind angajarea cetățenilor din Ucraina
Conform datelor disponibile de la începutul perioadei Situației Excepționale în Republica Moldova la 31.10.2024, ANOFM a primit notificări de la agenţi economici despre angajarea a 1569 cetăţeni din Ucraina, dintre care 1046 femei şi 523 bărbaţi. Cei mai mulţi cetăţeni ucraineni sunt angajaţi în mun. Chişinău (1201), Bălţi (92), UTA Găgăuzia (60).
Conform notificărilor angajatorilor, cetățenii din Ucraina au ocupat locuri de muncă în următoarele profesii, meserii: programator, inginer, cusător, vânzător, vânzător-consultant, bucătar, chelner, medic, educator, montator subasamblare, infirmieră, operator in sectorul de producere, agent servicii client, manager diverse domenii, operator introducere date, altele.
De la începutul anului curent și-au arătat disponibilitatea de a încadra la muncă cetățeni ucraineni 135 angajatori, declarând 1319 locuri de muncă vacante pentru aceste persoane.Totodată în perioada menționată, circa 405 cetățeni ucraineni au fost înregistrați în evidențele subdiviziunilor teritoriale din subordinea ANOFM pentru a primi suport la angajare.
Precizăm, că ANOFM oferă cetățenilor ucraineni înregistrați în evidențe următoarele servicii gratuite: informații privind locurile de muncă vacante; date de contact ale angajatorilor; ghidare și suport la angajare.
Angajatorii care au angajat cetățeni din Ucraina, beneficiari de protecție temporară au obligația de a notifica despre aceasta conform prevederilor punctului 24 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.21 din 18.01.2023, în termen de 5 zile de la data încheierii contractului de muncă, către ANOFM despre faptul angajării beneficiarului de protecție temporară prin următoarele modalități:
- în format electronic la adresa de email: angajare_ua@anofm.md
- sau pe suport de hârtie prezentat la sediul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă ale ANOFM
Notificarea despre angajarea cetățenilor ucraineni se va realiza prin prezentarea de către angajatori a următorului set de documente:
a. copiei documentului ce atestă statutul de protecție temporară a persoanei strămutate;
b. copiei contractului individual de muncă a persoanei strămutate, întocmit conform legislației aplicabile pentru cetățenii Republicii Moldova;
Adresele și datele de contact ale subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă le găsiți pe pagina web a ANOFM: https://www.anofm.md/ro/subdiviziuni
Informații și consultații cu referire la notificare pot fi obținute telefonând la Centrul de apel al ANOFM la numărul: 0 8000 1000. Program de muncă: luni - vineri, orele 8:00 - 17:00.