Istorie de succes: Florea Alex, tânărul antreprenor din raionul Strășeni: „Vreau să muncesc acasă, să mă dezvolt aici”
Ar fi putut alege străinătatea, cum o fac și mulți alți tineri. A și încercat această experiență, dar vrea să se dezvolte acasă, să fie liber, să-și gestioneze timpul așa cum simte și crede că e corect și să contribuie la dezvoltarea plaiului natal.
Tînăr, inteligent, ambițios, Florea Alex, revenit de la muncă de peste hotare a reușit să-și creeze propria afacere, în termen scurt și să prospere acasă, investind capitalul pe care l-a acumulat în afacerea sa nouă.
Compania SPIN INTEGRATED SOLUTIONS SRL a fost fondată în anul 2020, avînd ca scop prestarea serviciilor inovatoare de agricultură inteligentă în Republica Moldova.
Fondatorul companiei, Alex Florea, provine dintr-o familie care este pasionată de agricultură de mai multe generații. Prin urmare, fiind direct implicat, provocările afacerilor agricole l-au determinat să caute soluții în domeniul tehnologiilor moderne. Dezvoltarea tehnologiilor noi și digitale în ultimele decenii au adus și soluții pentru agricultura globală.
SPIN INTEGRATED SOLUTIONS SRL își propune să asigure sănătatea culturilor agricole de la plantare până la recoltă cu utilizarea ultimelor tehnologii de agricultură inteligentă. Afacerea constă în prestarea serviciilor de diagnoză și pulverizare a culturilor și terenurilor agricole cu ajutorul dronei. Întreprinderea prestează servicii de scanare și analiză a imaginilor multispectrale a terenurilor și culturilor agricole cu drona.
Cu suportul acordat de subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forței de muncă Strășeni, SPIN INTEGRATED SOLUTIONS SRL, întreprinderea din satul Sireți, raionul Strășeni, a beneficiat de o subvenție, în scopul extinderii afacerii, pentru procurarea unui generator, baterii dronă, ce oferă oportunități de a presta în continuare un volum triplu de servicii calitative agricultorilor și creării locului de muncă în mediul rural cu ulterioara angajare a unui șomer în calitate de operator la instalații tehnologice.
Impactul social al companiei este multiplu: îmbunătățirea mediului înconjurător din proxemitatea terenurilor agricole prelucrate, datorită reducerii semnificative a cantității de substanțe chimice folosite la întreținerea culturilor.
Odată cu extinderea afacerii va crește și numărul angajaților. Pentru angajați compania va oferi salarii competitive, va fi o oportunitate și pentru exponenții gospodăriilor dezavantajate de a avea acces la un salariu bun și oportunități de a avansa în carieră.
În perspectivă întreprinderea își propune să colaboreze și cu instituțiile academice pentru a oferi locuri de practică pentru studenții cu profiluri tehnice și agricole.
Angajatorii interesați de a aplica la măsura de subvenționare privind susținerea proiectelor de inițiative locale pot prezenta la ANOFM planurile de afaceri pentru a primi finanțare parțială de lansare și extindere de afaceri.
Subvenția este destinată exclusiv pentru procurarea echipamentelor tehnologice, mașinilor, utilajelor, aparatelor şi instalațiilor de măsurare, control și reglare, tehnicii de calcul, mobilierului pentru dotarea spațiilor amenajate destinate activității economice pentru care s-a solicitat finanțare.
Mărimea subvenției constă în compensarea a 65% din cheltuielile suportate, maxim 10 salarii medii lunare pe economie (max. 91159 lei) în condițiile acoperirii de către întreprinderea beneficiară de subvenție a 35% din costul proiectului, care poate fi cuantificată monetar.
Pentru anul 2022, ANOFM a planificat pentru măsura de subvenționare privind susținerea proiectelor de inițiative locale, conform art.40 din Legea 105/2018, un buget de 898000 lei.
Mai multe informații despre susținerea proiectelor de inițiative locale, găsiți pe portalul www.angajat.md , pe www.anofm.md sau la Centrul de Apel al ANOFM la numărul de telefon
0 8000 1000 (apel gratuit din Republica Moldova).
Adresele și datele de contact ale subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pot fi găsite accesînd: https://anofm.md/ro/subdiviziuni.