„Date privind migrația și raportarea progreselor realizate în cadrul Agendei 2030”, subiect discutat în cadrul webinarului global IOM
Astăzi, 29 septembrie 2021, reprezentanții Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) au participat la webinarul global „Date privind migrația și raportarea progreselor realizate în cadrul Agendei 2030 - Grupul 1”.
Acest eveniment este organizat de către Organizația Națională a Migrației (IOM), cu participarea țărilor Bangladesh, Kyrgyzstan, Nepal, Filipine, Republica of Moldova, Serbia. Publicul vizat numără parteneri guvernamentali din țările programului de la nivel local și național; practicanți și experți implicați în colectarea, schimbul și analiza datelor privind migrația, inclusiv cei din mediul academic și societatea civilă; parteneri guvernamentali responsabili de colectarea, analiza și raportarea datelor privind Agenda 2030.
Subiectele discutate în cadrul webinarului: prezentarea instrumentelor, metodologiilor și îndrumărilor existente cu privire la datele privind migrația și raportarea progreselor realizate în direcția Agendei 2030; împărtășirea experienței, rezultatelor, lecțiilor învățate și practicilor țărilor din Programul Global privind colectarea, partajarea și utilizarea datelor privind migrația, inclusiv modul în care aceste acțiuni susțin dezvoltarea și implementarea inițiativelor, programelor și planurilor de dezvoltare la nivel local și național, precum și îmbunătățirea instrumentelor, metodologiilor și instrumentelor de colectare și analiză a datelor la nivel național și local.