Mesaj de felicitare cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

Stimaţi colegi şi parteneri sociali ai pieţei forţei de munca,
 
Sărbătorile de iarnă oferă prilejul de a mulţumi tuturor pentru munca de zi cu zi, depusă pe parcursul întregului an. Orice succes atins de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forței de Munca şi structurile sale teritoriale în 2016 a fost posibil doar graţie aportului angajaţilor la îndeplinirea obiectivelor propuse pentru anul ce se apropie de sfârşit. Totodată, aceasta este şi rezultatul susţinerii şi colaborării cu partenerii sociali ai pieţei forţei de munca.
 
Anul acesta s-a marcat prin  multe acţiuni frumoase pe care le-am desfăşurat cu succes în comun, în speranţa că prin tot ce facem, suntem alături de cei care aşteaptă sprijinul şi susţinerea noastră.
 
Unul dintre momentele fericite pentru noi din acest an este oportunitatea de a Vă mulțumi pentru colaborare, membrilor Consiliului de Administraţiei al Agenţiei Naţionale, partenerilor sociali, angajatorilor, tuturor celora care au cooperat cu agenţiile noastre teritoriale, pentru contribuţia la plasarea în câmpul muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca.
 
Anul 2017 ce stă să vină să vă aducă sănătate, fericire şi împlinirea tuturor speranţelor! Sărbători fericite! LA MULŢI ANI!
 
Cu respect,
Raisa DOGARU,
Director ANOFM