Echipament IT donat ANOFM pentru a sprijini integrarea refugiaților ucraineni pe piața muncii din Moldova

În cadrul întrevederii din 23 mai 2024, dna Raisa Dogaru, Directoarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și dnul Lars Johan Lönnback, Șeful Misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în Republica Moldova, a fost oficializată donarea de echipament IT (computere) pentru 26 de subdiviziuni teritoriale ale ANOFM din întreaga țară.

Echipamentul donat, în valoare de 38 mii de dolari SUA, are drept scop sporirea capacităților operaționale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de a răspunde nevoilor comunității, de a susține și integra refugiații ucraineni pe piața muncii din Moldova.

 Directoarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Raisa Dogaru a menționat: „Deja de mulți ani, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are un parteneriat puternic cu OIM în Republica Moldova. Această donație generoasă va permite agenției noastre să lucreze mai eficient la integrarea refugiaților ucraineni pe piața noastră a muncii.”

Lars Johan Lönnback: „De la escaladarea conflictului din Ucraina, OIM s-a implicat în incluziunea socio-economică a refugiaților ucraineni. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este esențială în această privință, inclusiv prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul reformei RESTART. Vreau să exprim mulțumirile noastre pentru colaborarea și parteneriatul dintre OIM în Republica Moldova și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, precum și mulțumiri Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru susținerea financiară generoasă a donației de astăzi.”

Această donație a fost posibilă datorită Biroului pentru Populație, Refugiați și Migrație (PRM) al Departamentului de Stat al SUA în cadrul proiectului „2023 Ukraine Response to support refugees from Ukraine across Europe”.