Familia Nicoriuc „își sculptează viitorul” din lemn, la Leordoaia

Pasiunea față de meșteșugurile tradiționale din lemn și dorul de cei dragi au determinat-o să se reîntoarcă în Republica Moldova, după 14 ani petrecuți în străinătate. Este istoria Nataliei Nicoriuc, femeia care și-a încercat norocul în mai multe profesii dar, (re)descoperind că soțul său Sergiu este un meșter iscusit în cioplitul lemnului, a decis să deschidă o afacere în Moldova – un atelier de tâmplărie.

„În 2019, locuiam în Anglia, iar soțul în Moldova. Investeam pe atunci într-o afacere cu șinșile, dar situația financiară era foarte grea și nu aveam curajul să mă reîntorc acasă. Într-o zi însă, soțul trebuia să plece la o zi de naștere a unei surori de-a mele și pentru că nu aveam bani, l-am rugat să facă o lucrare mică din lemn, așa cum știam că este priceput în acest domeniu. Atunci când am văzut lucrarea aceea deosebită – un fluture, mi-am dat seama că potențialul lui necesită a fi valorificat, fapt care m-a determinat să mă reîntorc acasă”, își amintește Natalia.

Pentru a-și dezvolta afacerea, a apelat la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

Odată reîntoarsă în Moldova, Natalia nu a stat mult pe gânduri și din ambiția de a-și câștiga pâinea, a fondat compania Lord-Rustic în satul Leordoaia din raionul Călărași: „Atunci când am revenit în Moldova, aveam bani adunați din munca de peste hotare și am procurat materie-primă pentru ca Sergiu să lucreze la un articol masiv. Mai mult cred că am vrut să îi demonstrez că și în Moldova poți să trăiești bine, mai ales atunci când faci ceva din pasiune. Iar soțului i-a reușit să facă o lucrare superbă, fapt ce ne-a dat un impuls să continuăm să muncim în acest domeniu”.

Totuși, banii adunați din munca în străinătate nu erau suficienți pentru a amenaja un atelier spațios dotat cu echipamentul necesar. Asta a determinat-o pe Natalia să depună o cerere la subdiviziunea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași, ca să obțină o subvenție în valoare de aproape 90 de mii de lei.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă subvenționează 50% din costul necesar inițierii unei afaceri, dar nu mai mult de 10 salarii medii pe economie pentru anul precedent.

„Grație subvenției primite, am procurat din Statele Unite ale Americii echipamentul necesar pentru a ne extinde afacerea, iar acum putem să ne mândrim cu un portofoliu larg de meșteșuguri”, afirmă Natalia.

Atelierul – locul unde lemnul capătă viață

Compania soților Nicoriuc este specializată în fabricarea mobilierului, obiectelor decorative și accesoriilor din lemn de stejar și frasin.

Dacă la început Sergiu confecționa articole mici pentru rude și prieteni, cu timpul a ajuns să aibă comenzi nu doar în Moldova, ci și să exporte lucrările în România, Irlanda, Italia, Germania și Franța.

„Nu provin din o familie de lemnari, dar mi-am descoperit talentul care acum mă ajută să îmi întrețin familia. Vroiam să lucrez pentru mine, să fiu însuși eu patronul, dar nu aveam curajul de a începe de unul singur și nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge să meșteșugăresc obiecte din lemn care să fie exportate în alte țări. La început a fost foarte greu, mai ales atunci când s-a mărit numărul comenzilor, pentru că lucram singur câte 10-15 ore pe zi și nu aveam timp pentru familie”, spune Sergiu Nicoriuc.

Munca în echipă, mai productivă

Pentru ca Sergiu să facă față solicitărilor, Natalia a apelat din nou la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și a reușit să creeze noi locuri de muncă.

„În urma creării afacerii, de doamna Nicoriuc au fost angajate trei persoane. Toate trei persoane au beneficiat de mobilitatea forței de muncă. Orice persoană care se angajează într-o altă localitate decât cea în care locuiește, poate să beneficieze de salariul mediu pe economie pentru anul precedent, ceea ce constituie 9115 lei anul acesta”, explică Elena Lungu, șefă a Direcției Ocuparea Forței de Muncă din Călărași.

„Am depus cerere ca șomer la subdiviziunea Agenției din Călărași și am fost angajat oficial la Lord-Rustic. Până am primit ajutor, mergeam acasă, în satul Grozasca din raionul Ungheni, doar o dată la două săptămâni. Costul biletelor pentru transport erau prea mari ca să fac zilnic naveta”, spune Emil Lupu, angajat la atelierul de tâmplărie.

Totodată, datorită faptului că proprietara afacerii a oferit locuri de muncă persoanelor care au vârsta de peste 50 de ani, a beneficiat și de subvenții lunare în sumă egală cu 30% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, pe un termen de șase luni.

Determinați ca afacerea lor să fie una profitabilă

Natalia și Sergiu au aspirații mari. Deocamdată, au reușit să cumpere un atelier spațios de peste 150 metri pătrați în raionul Ungheni, pe care îl restaurează pentru a-și mări capacitatea de producție.

„Deși impedimente sunt foarte multe, eu cred că poți reuși acasă. Chiar am simțit că suntem ajutați. Așa că îi sfătuim pe toți: aveți putere, răbdare în primul rând și dorința de a face ceva frumos acasă”. Natalia

PNUD și Guvernul Elveției sunt partenerii strategici ai ANOFM în oferirea serviciilor de găsire a locurilor de muncă, inclusiv consiliere, recomandare și mediere pe piața forței de muncă.