Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (15 octombrie 2021, conform declarațiilor agenților economici)
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă despre cele mai plătite joburi pe piața muncii la data de 15 octombrie 2021, conform declarațiilor agenților economici.
Cel mai plătit loc de muncă vacant (30-50 mii lei) declarat la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este pentru poziția de director la Avon Cosmetics SRL care își desfășoară activitatea în municipiul Chișinău.
20 mii lei pot fi sursă de venit pentru viitorul consultant în domeniul alimentației publice al complexului turistic Asconi SRL din satul Puhoi, raionul Ialoveni.
15-20 mii lei se oferă pentru 3 mașiniști la excavator care vor activa la Cariera de Granit și Pietriș din municipiul Soroca și un geodez care va fi angajat la Dromas-Cons SRL din municipiul Chișinău. Candidații perfecți e necesar să fie cu experiență.
12-20 mii lei se oferă unui mecanic auto care va fi angajat la Felist Prim SRL din municipiul Chișinău.
10-20 mii lei se oferă pentru 2 ingineri programatori și 10 operatori la telecomunicații din municipiul Chișinău și 4 conducători auto din municipiul Ceadîr-Lunga.
Salarii de 15-18 mii lei sunt declarate de angajatori pentru locurile de muncă vacante: medic, manager IT, inginer, programator, lăcătuș, operator rețea, tehnician, conducător auto, vulcanizator, sudor, etc.
Locurile de muncă disponibile, pot fi accesate atît de femei, cît și de bărbați. Doritorii sunt îndemnați să acceseze Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (conform declarațiilor agenților economici) și să se adreseze la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
Pentru informații suplimentare despre locurile de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și condițiile de ocupare a acestora:
- vizitați subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (adresele și datele de contact: https://anofm.md/ro/subdiviziuni# );
- contactați Centrul de Apel al ANOFM la nr. 080001000 (apel gratuit din R. Moldova) sau (+37322) 838414 (apel cu tarif normal din străinătate) de luni până vineri, în intervalul orelor 8.00-16.00.