Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (17 august 2021, conform declarațiilor agenților economici)

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă despre cele mai plătite joburi pe piața muncii la data 17 august 2021, conform declarațiilor agenților economici.

Cel mai plătit loc de muncă vacant (15-30 mii lei) declarat la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este pentru poziția de diriginte de șantier în domeniul construcțiilor. Postul de muncă este ofertat de compania Ces Comunicații SRL care își desfășoară activitatea în municipiul Chișinău. Compania mai este în căutare de maistru în domeniul construcțiilor pentru care se oferă pînă la 20 mii lei.

27 mii lei sunt oferiți unui mecanic-șef la Danube Oil Company SRL care își desfășoară activitatea în municipiul Cahul, satul Giurgiulești în domeniul exctracției uleiului de floarea soarelui. La fel compania este în căutare de maistru, operator în sectorul de producție, mecanic, operator în sala de cazane, electrician etc, pentru care se oferă de la 9-25 mii lei lunar.

25 mii lei se oferă pentru un manager de proiect care va activa în raionul Telenești și are cunoștințe în domeniul construcțiilor. Locul vacant este ofertat de compania turcească „Onur Taahhut Tașimacilik Inșaat Ticaret Ve Sanayi” SRL. Compania oferă transport, mîncare și cazare la necesitate.

20 mii lei se oferă pentru viitorul manager financiar al companiei Rompetrol Moldova SA, pentru 3 mașiniști la excavator care vor activa în municipiul Soroca și 6 conducători auto. Candidații perfecți e necesar să fie cu experiență.

20 mii lei se oferă pentru un  asamblor cu experiență responsabil de montarea produselor din lemn în cadrul companiei ICS Spamol SRL. La fel, compania este în căutare de manager, asistent manager, secretar, pentru care se achită 10 mii lei lunar.

Salarii de 15-19 mii lei sunt declarate de angajatori pentru locurile de muncă vacante: contabil, lăcătuș, mecanic, operator în sala de cazane, electrician, etc.

Locurile de muncă disponibile, pot fi accesate atît de femei, cît și de bărbați. Doritorii sunt îndemnați să acceseze Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (conform declarațiilor agenților economici) și să se adreseze la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.       

Pentru informații suplimentare despre locurile de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și condițiile de ocupare a acestora:
- vizitați subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (adresele și datele de contact: 
https://anofm.md/ro/subdiviziuni# );
- contactați Centrul de Apel – Piața Muncii la nr. 080001000 (apel gratuit din R. Moldova) sau (+37322) 838414 (apel cu tarif normal din străinătate) de luni până vineri, în intervalul orelor 8.00-16.00.