Sedinta Consiliului de administratie ANOFM din 10.10.2008

La 01.10.08 s-a desfăşurat şedinţa Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca


 Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale s-a întrunit într-o şedinţă ordinară. Agenda şedinţei a cuprins chestiunile privind:  proiectul bugetului pentru a. 2009, activizarea dialogului social, aprobarea Metodologiei de prognoză a pieţei muncii, activitatea Agenţiilor pentru ocuparea forţei de munca a raioanelor Soroca şi Ocniţa.


 


Consiliul de administraţie a aprobat în urma dezbaterilor Metodologia de prognoză a pieţei muncii şi Strategia de dezvoltare a dialogului social pe piaţa muncii în sistemul Agenţiei Naţionale.


Cu referire la Metodologia de prognoză a pieţei muncii în cadrul şedinţei s-a menţionat, că scopul principal al elaborării acesteia este diseminarea cunoştinţelor despre piaţa muncii, analiza situaţiei pieţei muncii prin care se vor prevedea atît schimbările care vor avea loc pe piaţa muncii, cît şi în structura forţelor de munca, ţinîndu-se totodată cont de influenţa factorilor demografici şi economici asupra ocupării forţei de munca şi şomajului.


Astfel, piaţa muncii va fi  analizată şi pronosticată anual, iar indicatorii  obţinuţi vor fi utilizaţi în calitate de instrument de planificare la elaborarea Planului anual de acţiuni pentru promovarea politicilor pe piaţa forţei de munca.


Drept metodă de culegere a datelor Metodologia prevede forma de sondaj, care se va efectua printr-un chestionar standard unic.


Pentru implementarea Metodologiei de prognoză a pieţei muncii Agenţia Naţională va organiza instruirea specialiştilor, care vor participa la intervievarea angajatorilor, va informa publicul larg despre necesitatea elaborării prognozei pieţei muncii.


 


În scopul activizării dialogului social Consiliul de administraţie a aprobat Strategia de dezvoltare a dialogului social pe piaţa muncii, obiectivul principal al căreia este îmbunătăţirea dialogului social pentru ca acesta să contribuie real la soluţionarea problemelor existente pe piaţa muncii atît la nivel teritorial, cît şi naţional.


Avantajele dezvoltării dialogului social în domeniul pieţei muncii vor fi o mai mare încredere între actori pe piaţa muncii. Totodată, va spori transparenţa opiniilor şi negocierilor pe diferite segmente ale pieţei muncii, se va îmbunătăţi colaborarea dintre parteneri pe piaţa muncii şi acestea vor facilita soluţionarea în comun a problemelor şi vor spori gradul de responsabilitate comună a partenerilor sociali pentru o piaţă a muncii mai funcţională şi o monitorizare mai bună a implementării politicilor şi executării deciziilor.


Consiliul administrativ a luat act de informaţiile prezentate de directorii agenţiilor pentru ocuparea forţei de munca  a raioanelor Soroca şi Ocniţa privind promovarea politicilor pe piaţa muncii şi, dat fiind faptul, că  problemele cu care au fost menţionate în cadrul dezbaterilor sunt similare şi pentru alte agenţii, a propus Agenţiei Naţionale să organizeze în comun cu partenerii sociali examinarea la nivel teritorial a problemelor existente ce ţin de piaţa muncii şi să traseze măsurile necesare pentru ameliorarea situaţiei curente şi de perspectivă.


 


Conform agendei de lucru Consiliul de administraţie a   operat modificări în componenţa nominală.


În temeiul Decizia nr. 13/1-170 din 19 septembrie 2008 a Confederaţiei Naţionale a Patronatului privind revocarea dlui Viorel Gruşca din componenţa Consiliului de administraţie dna Valentina Postolachi, şef Direcţie probleme economice, financiare şi politici fiscale CNPM a fost inclusă în componenţa acestuia.