Implementarea Strategiei de dezvoltare a dialogului social pe piaţa muncii în sistemul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Recent Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale a aprobat Strategia de dezvoltare a dialogului social pe piaţa muncii în sistemul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca, elaborată în cadrul proiectului moldo-suedez “Acordarea suportului Serviciului public de ocupare din Republica Moldova”.



În Strategie se menţionează, că scopul principal al dialogului social în domeniul pieţei muncii este desfăşurarea unor măsuri comune şi concrete ale părţilor, menite să amelioreze situaţia pe piaţa muncii, precum şi să asigure protecţia socială a persoanelor fără un loc de munca.



Drept obiectiv general al strategiei este îmbunătăţirea dialogului social, care urmează să devină o practică de soluţionare a problemelor pe piaţa muncii, atît la nivel teritorial cît şi naţional.



Ca obiective specifice în Strategie sînt enumerate:



- constituirea unei platforme funcţionale în baza consiliilor consultative, care să lucreze transparent;



- abordarea celor mai actuale probleme, expunerea atitudinii faţă de ele şi înaintarea soluţiilor cu implicarea reprezentanţilor partenerilor sociali;



- monitorizarea chestiunilor examinate în consiliile consultative şi familiarizarea membrilor Consiliului de administraţie.



 



Strategia prevede cîteva etape de implementare: iunie 2008 - octombrie 2008; octombrie 2008 – iunie 2009 şi iulie 2009 – iulie 2010.



 



Astfel, atît agentiile teritoriale pentru ocuparea forţei de munca, precum şi Agenţia Naţională cunoscînd problemele cu care se confruntă persoanele aflate în căutarea unui loc de munca vor promova soluţiuonarea problemelor în domeniul ocupării forţei de munca în cadrul dialogului social în conformitate cu Planul de acţiuni aprobat de către Consiliul de administraţie.



Printre problemele recomnadate pentru dezbatere cele prioritare sînt : sensibilizarea partenerilor sociali în vederea stabilirii dialogului social care să transforme piaţa muncii într-o piaţă transparentă şi funcţională, în măsură să contribuie în final la creşterea gradului de ocupare a forţei de munca; situaţia tinerilor pe piaţa muncii şi crearea parteneriatului pentru sporirea ocupării tinerilor; intensificarea colaborării între subiecţi pe piaţa muncii în vederea impulsionării informarii despre situaţia pe piaţa muncii şi oportunităţile oferite de stat pe piaţa muncii; despre deficitul de forţă de munca şi măsurile care se impun pentru asigurarea unor ramuri cu resurse umane etc.