Lansarea Centrului de informare or. Cahul

Ministerul Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Munca în parteneriat cu Organizaţia Internaţională a Muncii şi  Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraţionale, lansează vineri, 14 noiembrie, primul Centru de informare în domeniul migraţiei în Republica Moldova.


Centrul va fi deschis în cadrul Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Munca din raionul Cahul, cu suportul proiectului „Eliminarea traficului de fiinţe umane din Republica Moldova şi Ucraina prin măsuri ale pieţei muncii”, finanţat de către Comisia Europeană, şi va oferi consultanţă şi informaţii cu privire la oportunităţile de angajare în ţară şi condiţiile de angajare peste hotare contribuind, astfel, la stimularea mobilităţii de munca interne şi prevenirea migraţiei nereglementate de munca. Beneficiarii Centrului vor fi persoanele aflate în căutarea locurilor de munca, potenţialii migranţi şi migranţii reveniţi în ţară.


Menţionăm în acest context, că în curînd în mun. Bălţi şi Chişinău vor fi deschise  două centre similare. Crearea centrelor de informare în domeniul migraţiei reprezintă una din măsurile de protecţie a lucrătorilor şi în special a celor migranţi, menite să informeze pe larg despre procedurile administrative ale migraţiei. Astfel, potenţialii migranţi vor avea acces atît la un pachet minim de informaţii referitor la migraţie, cît şi la informaţii de alternativă privind oportunităţile de angajare pe piaţa muncii din Moldova.


Sondajele efectuate pînă în prezent referitor la decizia persoanei de a pleca la munca peste hotare denotă că, aceasta este luată în baza informaţiilor neformale furnizate de rude şi prieteni aflaţi deja in străinătate. Adesea, pentru a pleca peste hotare, potenţialii migranţi apelează la serviciile intermediarilor. Costul unor asemenea servicii poate ajunge uneori la sume exorbitante de pînă la 4000 de euro. Cu toate acestea, serviciile oferite de intermediari nu garantează şederea şi munca legală pe teritoriul statului de destinaţie şi mulţi dintre migranţi riscă să fie exploataţi sau chiar traficaţi atît în statele de tranzit, dar mai cu seamă în statele de destinaţie. Una din cauzele traficului de persoane şi a migraţiei nereglementate este lipsa informaţiei veridice despre procesul migraţional. 

 

 


Centru de informare în domeniul migraţiei din Cahul va pune la dispoziţia beneficiarilor o serie de publicaţii şi broşuri despre etapele procesului migraţional şi riscurile migraţiei nereglementate, materiale video la temă, ghiduri despre condiţiile de munca şi de trai in Italia, Spania, Portugalia, Rusia, Turcia şi România şi va difuza un film documentar despre experienţele cetăţenilor din Moldova aflaţi la munca peste hotare şi, nu în ulimul rînd, va acorda consultanţă privind oportunităţile de angajare în ţară.


Consultanţa şi informaţiile vor fi oferite gratuit de angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca, care au fost instruiţi în cadrul unor seminare, organizate de proiectul sus-menţionat şi finanţate de Comisia Europeană.

Deschiderea Centrului va avea loc la 14 noiembrie curent, între orele 11.00 - 13.00, în incinta Agenţiei teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Munca din raionul Cahul (str. Ştefan cel Mare, 15). La eveniment vor participa reprezentanţi ai Guvernului, autorităţilor publice locale, societăţii civile.