COMUNICAT DE PRESĂ
Participanţii la Tîrg vor avea posibilitate să negocieze direct cu angajatorii prezenţi şi să utilizeze sistemul informaţional al pieţei muncii, care cuprinde diverse informaţii atît pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de munca, cît şi pentru angajatori.
Persoanele interesate vor avea posibilitatea să se informeze despre locurile de munca vacante înregistrate de toate agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de munca. Sistemul informaţional al Agenţiei Naţionale va oferi datele furnizate de peste o mie de agenţi economici din diverse domenii de activitate, care dispun de peste 5,5 mii locuri de munca libere. Informaţia despre locurile de munca poate fi vizualizată, inclusiv în cadrul Tîrgului, prin accesarea Portalului guvernamental „Piaţa forţei de munca „ ( www.jobmarket.gov.md ).
Pe platoul Tîrgului va fi expusă-ambulant sala de auto-informare a Agenţiei mun. Chişinău, elementul cheie al căreia este postul de auto-informare electronică, care oferă acces rapid la informaţia despre locurile de munca libere şi agenţii economici care le oferă, cadrul legislativ şi normativ ce ţine de ocuparea forţei de munca şi diverse informaţii din domeniul pieţei muncii.
Pînă în prezent circa 50 agenţi economicişi-au anunţat disponibilitatea de participare la această ediţie a Tîrgului şi vor pune la dispoziţia solicitanţilor circa 800 locuri vacante în municipiul Chişinău din diverse ramuri ale economiei naţionale: construcţii, industrie, servicii ş. a.
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Munca a mun. Chişinău va participa la Tîrg cu banca electronică de date, care deţine peste 2000 locuri de munca pentru diferite categorii de persoane, înregistrate de circa 270 agenţi economici.
La această ediţie a Tîrgului în premieră Agenţia Naţională în comun cu Direcţia politica de cadre a Aparatului Guvernului vor promova pe larg informaţia despre noul cadru legal cu privire la încadrarea persoanelor în serviciul public şi condiţiile de bază pentru a candida la o funcţie publică, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2009. De asemenea vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor funcţiile publice vacante în diferite autorităţi ale administraţiei publice centrale.
Un partener al Agenţiei Naţionale la desfăşurarea Tîrgului va fi şi Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), care va oferi servicii de consultanţă şi informare cu privire la promovarea şi facilitarea implicării tinerilor în activitatea antreprenorială. Totodată, tinerii vor avea posibilitatea de a completa formulare de participare la cursuri de instruire în domeniul antreprenorialtului, care se desfăşoară în cadrul Programului Naţional de abilitare economică a tinerilor.
În cadrul Tîrgului locurilor de munca instituţiile profesionale de învăţământ, vor oferi informaţii utile privind instruirea profesională în diverse profesii/meserii solicitate pe piaţa forţei de munca.
Pe toată perioada de desfăşurare a Tîrgului solicitanţii vor beneficia de consultaţii şi informaţii juridice în domeniul muncii.
La dispoziţia vizitatorilor vor fi puse diverse pliante şi materiale informative video privind serviciile prestate pe piaţa forţei de munca de către structurile Agenţiei Naţionale.
Vă aşteptăm în perioada 27-31 ianuarie 2009 la Tîrgul locurilor de munca, care se va desfăşura în incinta Centrului Internaţional de Expoziţii „Moldexpo”, pavilionul nr.3, situat pe adresa: mun. Chişinău, str. Ghioceilor, 1.
Program zilnic de lucru: 10.00-18.00