Mini-târguri ale locurilor de muncă la Fălești și Chișinău

Agenţia Fălești, în comun cu 4 ageni economici: ICS „Plastic Manufacturing” SRL, ICS „Scheich Manufacturing” SRL, ICS „Romina Cablaggi” SRL și I. M. D P G L C Falești, a desfăşurat la 30 octombrie curent un mini - târg al locurilor de munca, în cadrul căruia agenții economici au propus 45 de locuri de munca.
 
Conform datelor Agenției Fălești 93 persoane aflate în căutarea unui loc de munca din or. Făleşti, satele apropiate orasului şi din satele în care agenții economici pun la dispoziția lucrătorilor transport, au participat la eveniment. Astfel, în ziua desfăşurării târgului 24 persoane au fost plasate în câmpul muncii, iar 3 selectate pentru ulterioara angajare.
 
În timpul desfăşurării târgului specialiştii Agenției au prestat servicii de informare, de consultanţă şi de recrutare. Totodată standurile informative expuse au curpins o informație amplă despre situaţia pe piaţa muncii, despre locurile de munca libere şi posibilităţile de pregătire profesională.
 
La 31 octombrie curent Agenţia Chişinău a a organizat  un mini-târg al locurilor de munca în domeniul alimentaţiei cu participarea Holding-ului agro-industrial FARM MEAT GROUP, care activează cu succes de mai bine de 10 ani pe piaţa Republicii Moldova.
 
Agentul economic a pus la disoziţia persoanelor aflate în cătarea unui loc de munca circa 25 de locuri vacante în domeniul industriei şi tehnologiei alimentare: tehnolog la prepararea produselor din carne, formatori mezeluri, operator la sectorul de cutizare precum şi cele ce nu necesită o pegătire specială - ambalator produse din carne, magazinier-hamal, îngrijitor încăperi de producere.
 
Pentru angajare au fost selectate în circa 70 de persoane aflate în căutarea unui loc de munca, conform cerinţelor angajatorilor. Recrutarea a avut loc în incinta Centrului de Informare despre Piaţa Muncii.
Dna Ala Şupac, șef al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de munca a municipiului Chişinău, a deschis evenimentul cu o prezentare a serviciilor acordate persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, după care angajatorul a propus participanților o informaţie despre activitatea companiei, locurile de munca vacante, condiţiile de angajare.
 
Persoanele invitate la mini-tîrg s-au dovedit a fi interesate de ofertele propuse. Astfel multe persoane au completat CV-uri, au discutat ofertele direct cu reprezentanții angajatorului, au solicit informații suplimentare despre condițiile de angajare după care au completat formulare de angajare. Unele persoane aflate în căutarea unui loc de munca au fost invitate în aceiași zi la oficiile angajatorului, altele - urmează să fie invitate în curând pentru interviul de angajare.
 
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Munca a municipiului Chişinău va organiza următoarea activitate de recrutare în domeniul confecţionării mobilei. Doritorii de a participa la activitatea de recrutare pot apela Centrul de Apel Piaţa Muncii, la tel: 080001000 (apel gratuit) între orele-8.30-15.30 .