Agenția Națională a făcut bilanțul activităților desfășurate în anul 2013 și a trasat obiectivele strategice pentru 2014
La 16 ianuarie a avut loc întrunirea republicană privind bilanțul activităților Agenţiei Naţionale şi a structurilor teritoriale desfășurate în anul 2013 și s-au trasat sarcinile prioritare pentru anul 2014.
La întrunire a participat dna Valentina Buliga, ministrul muncii, protecției sociale și familiei, care apreciind activitatea colectivului Agenției Nationale și efortul depus de angajați la îndeplinirea obiectivelor a menționat că și în continuare pentru îndeplinirea sarcinilor este nevoie de competența, tactul și disciplina fiecărui angajat pentru ca serviciile oferite să fie de calitate și să ajungă la cetățenii cărora sunt destinate. Dna ministru a reiterat, că rămân actuale activitățile Agenției Nationale pe piața muncii ce țin de conlucrarea cu autoritățile publice atât la nivel central, cât și local mai ales în domeniul informării populației despre prevederile legale ce țin de domeniul ocupării forței de munca și lucrul cu angajatorii. De o importanță vitală în acest sens, rămân a fi vizitele angajaților agențiilor teritoriale în primăriile localităților, participarea și desfășurarea diferitor acțiuni comune, iar implicarea cu maximă responsabilitate a fiecărui angajat în activități comune cu autoritățile publice locale, prin care să ajungem la persoanele care au nevoie de serviciile noastre, este o cerință care urmează să fie susținută de spiritul echipei profesioniste a Agenției Nationale.
În raportul prezentat dl Ion Holban, directorul Agenției Nationale, a menționat că pentru realizarea obiectivelor stabilite Agenţia Naţională cu structurile sale teritoriale a întreprins un şir de măsuri direcţionate spre sporirea gradului de ocupare a forţei de munca şi reducerea şomajului. Anul 2013 s-a caracterizat printr-o creştere a numărului de locuri de munca vacante şi a persoanelor plasate în câmpul muncii. Creşterea numărului de personal în agenţii, crearea reţelei de specialişti responsabili de activitatea de conlucrare cu angajatorii (inclusiv key accounts), a permis o cunoaștere mai bună a necesităţilor angajatorilor de forţă de munca şi, ca rezultat, s-au identificat mai multe locuri de munca vacante şi, respectiv, a sporit gradul de angajare a şomerilor. Deşi au fost vizitaţi peste 8 mii de angajatori, iar numărul locurilor vacante înregistrate a sporit cu circa 7% faţă de anul precedent, constituind 37,5 mii locuri, oricum, la acest capitol mai sunt rezerve: nu se colaborează cu toţi angajatorii activi şi, respectiv, multe locuri de munca vacante nu sunt identificate.
În rezultatul acţiunilor întreprinse a crescut numărul şomerilor plasaţi în câmpul muncii cu 7,4% faţă de anul precedent, constituind 16,7 mii sau 38% din numărul total al şomerilor înregistraţi de la începutul anului. La acest capitol s-au remarcat agenţiile Călăraşi, Orhei, Cahul, Soroca, etc., care au angajat în medie 60% din numărul total de şomeri înregistraţi. Indicatori mai scăzuţi la plasarea în câmpul muncii au înregistrat agenţiile raioanelor Ocniţa, Sângerei şi Edineţ care au angajat în medie 25-30% din numărul total de şomeri înregistraţi.
Pe parcursul anului 2013 a continuat tendinţa de diminuare a numărului de şomeri înregistraţi, constituind 43,5 mii persoane sau cu 15% mai puţin comparativ cu anul precedent.
O activitate importantă a structurilor Agenţiei Naţionale constituie medierea muncii. Au beneficiat de aceste servicii 45,7 mii persoane.
Au fost organizate 717 seminare informative cu participarea a circa 2155 agenţi economici şi 8593 persoane aflate în căutarea unui loc de munca.
Au fost organizate 84 târguri şi mini-târguri, la care au participat 652 agenţi economici cu prezentarea a 10,1 mii locuri de munca vacante. Din 12 mii persoane participante la târguri au fost plasate în câmpul muncii 2,1 mii persoane.
În luna decembrie, în premieră a fost desfăşurat primul Târg on-line al locurilor de munca vacante sub genericul „Locuri de munca în Moldova”. Platforma www.e-angajare.md a oferit şansa cetăţenilor noştri de acasă cât şi celor aflaţi peste hotare, să cunoască solicitările actuale ale angajatorilor şi să aplice direct pentru postul ales. Au vizitat platforma circa 3000 de persoane din 35 din diferite ţări: Italia, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Canada, SUA, Austria, Norvegia, etc. Circa 100 de persoane au aplicat direct pentru posturile vacante expuse de angajatori.
În activităţile de informare şi consiliere profesională au fost antrenate circa 84,5 mii persoane. Ca rezultat al activităţii de informare şi consiliere profesională au fost plasate în câmpul muncii şi înmatriculate la cursuri de formare profesională, respectiv 14% şi 4% din numărul total al beneficiarilor. Au fost organizate 345 şedinţe ale Clubului Muncii cu participarea a 4,3 mii persoane. Au fost organizate 245 mii consultaţii informative individuale şi 437 consultaţii în grup cu participarea a 6,5 mii persoane.
Au absolvit cursuri de formare profesională 2,6 mii şomeri.
Au fost antrenate la lucrări publice 1812 persoane.
Al 6-lea an consecutiv Agenţia Naţională cu suportul structurilor teritoriale elaborează Prognoza pieţei muncii şi Barometrul profesiilor cu susţinerea financiară a Ministerului Justiţiei din Suedia, Uniunii Europene şi Serviciului Public Suedez de angajare. Prognoza pieţei muncii se elaborează la nivel naţional şi oferă informaţii generale despre unele tendinţe ce se produc pe piaţa forţei de munca.
În scopul dezvoltării dialogului social, implicării mai multor actori pentru realizarea politicilor ce ţin de piaţa muncii, Consiliul de administraţie s-a convocat în 3 şedinţe la care s-au luat în dezbateri diverse subiecte din activitatea Agenţiei Naţionale: în domeniul migraţiei forţei de munca, activitatea Agenţiei Naţionale și structurilor sale teritoriale, inclusiv activitatea agenţiei Chişinău; aprobarea Planului de acţiuni în promovarea politicilor pe piaţa forţei de munca pentru anul 2014, etc.
Consiliul de administraţie a adoptat 7 hotărâri, care vizează diferite aspecte ale activităţii Agenţiei Naţionale şi contribuie la soluţionarea multiplelor probleme ce ţin de situaţia pieţei muncii. La nivel teritorial s-au desfăşurat 129 şedinţe ale Consiliilor consultative ale agenţiilor teritoriale, care au examinat un şir de probleme cu privire la piaţa muncii: conlucrarea agenţiilor teritoriale cu organele administraţiei publice locale; promovarea creării locurilor de munca în localităţile rurale; măsuri de diminuare a fenomenului „munca la negru”; situaţia persoanelor defavorizate pe piaţa muncii; organizarea lucrărilor publice; situaţia tinerilor pe piaţa muncii; etc. În scopul implementării eficiente a măsurilor de ocupare a forţei de munca au fost vizitate 1193 primării.
O activitate importantă, iniţiată în anul 2013, este implementarea managementului bazat pe obiecte. Actualmente se pilotează procedura metodologiei de profilare a şomerilor şi modelul serviciilor acordate şomerului profilat în vederea reducerii riscului de şomaj în 4 agenţii teritoriale: Chişinău, Bălţi, UTA Găgăuzia şi Cahul.
În ultimii ani migraţia a luat amploare în Republica Moldova şi este unul dintre procesele sociale care influenţează profund dezvoltarea economică şi socială. Agenţiei Naţionale îi revine un rol important în reglementarea proceselor migraţiei forţei de munca. Conform competenţelor, Agenţia Naţională participă la elaborarea şi implementarea politicilor în domeniul migraţiei forţei de munca, care include emigrarea|imigrarea legală pentru a munci în Republica Moldova cât şi peste hotare.
În ianuarie 2013 a intrat în vigoare Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Israel cu privire la angajarea temporară a lucrătorilor din Republica Moldova în Statul Israel. În conformitate cu prevederile Acordului și Protocolului menționat, Guvernul Statului Israel a solicitat cooperarea în ceea ce priveşte recrutarea a 1000 de lucrători temporari calificaţi în domeniul construcţiilor. Procesul de plecare a persoanelor selectate este în derulare, la finele anului 2013 au plecat la lucru în Israel 214 persoane.
Un capitol aparte al activității noastre ţine de promovarea măsurilor pasive pe piaţa muncii. În perioada de referinţă au beneficiat de ajutor de şomaj 6,3 mii persoane și 3,3 mii persoane de alocaţie de integrare/reintegrare profesională.
În scopul implementării Hotărârii Guvernului nr.94 din 01 februarie, 2013 cu privire la evaluarea performanţelor colective în anul 2013, în premieră, Agenţia Naţională a desfăşurat 2 proceduri de evaluare a performanţelor colective.
Pentru a determina nivelului de îndeplinire a obiectivelor individuale de activitate şi nivelului de manifestare a abilităţilor profesionale de către funcţionarul public, în vederea aprecierii rezultatelor obţinute şi identificării necesităţilor de dezvoltare profesională, în lunile ianuarie-februarie, 2013 s-a desfăşurat evaluarea performanțelor profesionale ale funcţionarilor publici din cadrul Agenției Nationale şi a structurilor teritoriale pentru anul 2012. În prezent se desfăşoară evaluarea performanțelor profesionale ale funcţionarilor publici pentru anul 2013 şi stabilirea obiectivelor pentru anul 2014.
Prioritare pentru anul 2014 rămâne a fi:
- Sporirea gradului de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca prin îmbunătăţirea serviciilor prestate.
- Intensificarea conlucrării cu angajatorii prin acordarea serviciilor de calitate şi uşor accesibile.
- Incluziunea profesională a persoanelor din grupurile vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi.
- Asigurarea creşterii nivelului de integrare profesională a tinerilor pe piaţa muncii.
- Promovarea integrării pe piaţa muncii a lucrătorilor migranţi.
- Îmbunătățirea capacităților Agenţiei Nationale.
Conform indicatorilor preconizaţi de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de munca, în anul 2014 vor fi evidenţiate circa 40 mii locuri vacante de munca, 17,3 mii persoane vor fi plasate în câmpul muncii şi vor fi antrenate în diverse programe de măsuri active şi pasive de protecţie socială. Vor absolvi cursurile de formare profesională - 2,7 mii şomeri. Vor beneficia de bursă peste 2 mii şomeri, de ajutor de şomaj - 7 mii şomeri şi de alocaţie de integrare sau reintegrare profesională - 2,7 mii şomeri.