73 companii din Republica Moldova, cu peste 600 de locuri de muncă vacante participă la Târgul on-line al locurilor de muncă „Cariere în construcții”

În perioada 26-31 martie 2015, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca va organiza cea de-a cincea ediţie a târgului on-line al locurilor de munca cu genericul „Cariere în Construcţii”.
Târgul on-line va oferi posibilitate persoanelor interesate de căutarea unui loc de munca în domeniul construcţiei să cunoască angajatori care oferă oportunități de angajare în domeniul respectiv și să aplice pentru jobul potrivit.   
Târgul on-line “Cariere în construcții” poate fi accesat, în timp real, din orice colț al lumii, pe www.e-angajare.md. Vizitatorii pot vizualiza peste 600 de locuri vacante, cu condiții de munca atractive, de la 73 companii din Moldova. Cele peste 600 de locuri vacante se referă la pozițiile inginer construcții, șef de șantier, arhitect, manager construcții, mașiniști (excavator, autogreder), maistru, tencuitor, zidar, tâmplar, zugrav, electrogazosudor, betonist, muncitori la construcții de clădiri și drumuri etc.  
 Timp de şase zile, platforma  www.e-angajare.md, va fi disponibilă să ofere  doritorilor șansa să cunoască solicitările actuale ale angajatorilor din domeniul  construcţiilor. Accesând platforma  www.e-angajare.md în perioada desfășurării târgului on-line,  persoanele aflate în căutarea unui loc de munca vor putea aplica direct CV-ul.

 Agenţia Naţională pentru Ocuparea Foţei de Munca a desfăşurat până la moment patru ediţii ale târgului on-line: „Locuri de Munca în Moldova (05 - 11 decembrie 2013) ;  Locuri de munca din industria prelucrătoare (29 ianuarie - 02 februarie 2014);  Locuri de munca pentru tineret (29 mai - 2 iunie 2014) şi “Locuri de munca în domeniul IT" (4-8 decembrie 2014).