Comunicat: Rezultatele campaniei ”3 zile de informare privind provocările legate de procesul migrațional”

Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei (MMPSF) în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) au organizat campania de informare privind provocările procesului migrațional. Timp de trei zile, tineri din 35 de localități din țară au fost informați despre riscurile și posibilitățile de angajare legală atât în țară, cât și peste hotare.
 
Sensibilizarea populației asupra riscurilor migrației neregulate, prezentarea avantajelor migrației legale, precum și a posibilităților de aplicare la programe de studii peste hotare a constituit obiectivul central al campaniei. Grupul țintă a fost tinerii cu vârsta cuprinsă între 17-21 de ani care după finalizarea studiilor sunt predispuși migrație.
 
Astfel, reprezentanții MMPSF au organizat două seminare informative pentru studenții de la Colegiul de Construcții și Centrul de Excelenţă pentru Educaţie Modernă (CEEM). Posibilitățile de aplicare la diferite burse de studii peste hotare, ofertele de angajare legală munca atât acasă, cât și peste hotare, riscurile în care persoana nu dobândește un statut legal peste hotare au fost subiectele care i-au interesat cel mai mult pe participanți.
 
Viceministrul în exercițiu, al muncii protecției sociale și familie, Iurie Crăciuneac, le-a vorbit tinerilor despre provocările migrației și rolul Guvernului ca actor major în promovarea politicii migraţionale. ”Circulaţia internaţională a persoanelor a devenit o trăsătură indispensabilă a vieţii moderne, iar migraţia este o parte integrantă a fenomenului globalizării. În acest sens, una din funcțiile prioritare ale MMPSF este elaborarea și perfecționarea unor mecanisme eficiente de gestionare și control a fluxurilor migraționale. De asemenea, dezvoltarea cooperării bilaterale și multilaterale cu țările de destinație a lucrătorilor migranți este esențială în gestionarea migraţiei” a accentuat Iurie Crăciuneac.
 
La nivel local, agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de munca în comun cu partenerii săi au organizat 51 seminare informative la care au participat 1541 persoane, inclusiv tinerii absolvenți. Participanții au aflat date generale despre fenomenul migrației, oportunitățile de angajare în R. Moldova, serviciile prestate persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, posibilitățile de angajare legală peste hotare, precum și riscurile migrației ilegale.
 
Campania ”3 zile de informare privind provocările legate de procesul migrațional” a fost organizată de Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei (MMPSF), Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca prin intermediul structurilor sale teritoriale în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women). Aceasta s-a desfășurat în perioada 18-23 decembrie 2015 cu suportul programului ”Promovarea și protejarea drepturilor femeilor lucrătoare migrante”.