Comunicat informativ: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Academia de Studii Economice a Moldovei au semnat un acord de colaborare

Astăzi, 05 aprilie 2017 Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM) și Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) au semnat un acord de colaborare. 
 
Acordul vizează schimbul de experienţă în domeniul activităților legate de politicile de ocupare a forței de munca și a managementului resurselor umane, organizarea și desfășurarea stagiilor stagiilor de practică a studenților și masteranzilor Academiei de Studii Economice a Moldovei în cadrul structurilor Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca.
 
Astfel, se va asigura organizarea vizitelor de documentare şi întâlnirilor de lucru cu reprezentanți ai autorităților ANOFM și ASEM, în domeniile de competenţă ale ambelor părţi, inclusiv în vederea desfăşurării stagiilor studenţilor ASEM în cadrul structurilor Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca. Totodată, ANOFM va participa la diverse acţiuni (conferinţe, seminare, mese rotunde) în domeniu său de competență organizate de ASEM. Academia de Studii Economice a Moldovei va informa şi oferi Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca articole ştiinţifice publicate în ediţiile periodice şi literatura de specialitate de către cadrele didactice ale Academiei, altă literatură de specialitate în domeniul administraţiei publice.
 
Rectorul ASEM, academicianul Grigore Belostecinic a salutat deschiderea ANOFM pentru colaborare, menționând că un bun angajat se formează încă de pe băncile facultății, iar o implicare a angajatorilor în pregătirea viitorilor specialiști în domeniu va aduce valoare adăugată ambelor părți.
 
De cealaltă parte, Raisa Dogaru, directorul Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca, a menționat rolul Agenției în implementarea politicilor de ocupare și protecție socială a persoanelor în căutarea unui loc de munca și prevenirea şomajului. Totodată a subliniat importanța ghidării profesionale a tinerilor și viitorilor absolvenți, cât și oportunitățile oferite pe piața forței de munca pentru persoanele care sunt în căutarea unui job, în vederea integrării socio-economice de succes a acestora. La fel, a evidențiat importanța Prognozei  Pieţei Muncii  și Barometrul profesiilor elaborate anual de către specialiștii din cadrul ANOFM, în scopul evaluării tendinţelor pe piaţa muncii, precum şi a schimbărilor care au loc în structura forţei de munca.
 
La eveniment au asistat reprezentanții celor doua instituții, dar și studenții universității de la diverse specialități.
 
Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr.537 a Guvernului Republicii Moldova. Drept bază au servit două facultăţi din cadrul Universităţii de Stat – „Economie”; „Economie a Comerţului şi Merceologie” – şi Institutul Economiei Naţionale al Ministerului Economiei. În prezent, Academia de Studii Economice din Moldova constituie un complex universitar, în cadrul căruia activează 6 facultăţi cu 26 de catedre, 2 departamente, 7 centre, 13 servicii, Şcoala Masterală de Excelenţă în Economie şi Business, Şcoala Doctorală, Şcoala Superioară de Turism şi Servicii Hoteliere, un incubator de afaceri; Colegiul Naţional de Comerţ.