Comunicat privind desfășurarea Forului meseriilor/profesiilor şi a Târgului locurilor de muncă pentru Tineret, 24 mai 2017

La 24 mai 2017  se va desfășura a VII-a ediție a Forului meseriilor/profesiilor în cadrul căruia va avea loc Târgul locurilor de munca pentru Tineret, eveniment organizat la inițiativa Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca (ANOFM) sub egida Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Educației. 
 
Forul meseriilor/profesiilor și Târgul locurilor de munca pentru Tineret este destinat absolvenților liceelor și gimnaziilor, tinerilor care își caută primul job, șomerilor, precum și persoanelor angajate care doresc să-și schimbe locul de munca.
Evenimentul va oferi tinerilor posibilitatea de a se familiariza cu instituțiile de învățământ, cu posibilitățile de însușire a unei profesii, meserii, de a cunoaşte angajatori din diferite domenii de activitate, de a negocia jobul potrivit, precum și de a se informa despre situația actuală a pieţei muncii. De asemenea, evenimentul va consolida legătura instituțiilor de învățământ cu piața muncii.
 
Programul evenimentului va cuprinde: ofertele instituțiilor de învățământ (orientarea în lumea profesiilor/meseriilor), ofertele angajatorilor (prezentarea ofertelor de munca libere, discuții și negocierea cu agenții economici privind ocuparea unui loc de munca, aplicarea CV-lor la angajatori), oportunități de deschidere a unei afaceri, masterclass-uri tematice, prezentări de modă. Participanții la eveniment, vor avea posibilitatea să-și identifice domeniile prioritare de interes profesional, fiind ghidați în carieră de către experți în domeniu.
 
Tradiţional, reprezentanții Cancelariei de Stat vor promova informația cu privire la funcțiile publice vacante și cadrul legal de încadrare în serviciul public, iar reprezentanții Inspectoratului de Stat al Muncii vor oferi solicitanților consultanță și informații juridice în domeniul muncii.
 
Instituțiile de învățământ /Centrele de ghidare în carieră din cadrul universităților vor prezenta informaţii despre profesii/meserii/specialităţi solicitate pe piața muncii, care pot fi obţinute la instituţiile de învățământ din ţară. Suportul informaţional va cuprinde pliante, broşuri, imagini, filmulețe, demonstraţii ale produselor realizate în cadrul instituţiilor de învățământ, etc.
 
Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), ONG-urile va prezenta informaţii despre implementarea proiectelor în domeniul inițierii unei activităţi de antreprenoriat, va informa şi va acorda consultanţă privind oportunităţile de creditare şi deschidere a unei afaceri în Republica Moldova.
 
16 instituţii de învăţământ profesional tehnic și 4 centre de ghidare în carieră din cadrul universităților, circa 50 angajatori din diverse ramuri de activitate cu peste 1600 oferte de munca, ONG-uri şi autorităţi publice care au anunțat participarea, prin eforturi comune, vor face ca Forul meseriilor/profesiilor și Târgul locurilor de munca pentru Tineret să devină o platformă deschisă de comunicare, informare şi consultanţă.
Specialităţile, profesiile/meseriile propuse de companii sunt diverse: specialiști în domeniul tehnologiilor informaţionale (operatori la PC, programatori) și telecomunicații, contabili, medici, ingineri, manageri, asamblori, agenţi vânzări, cusători, bucătari etc.
Pe platoul Târgului vor fi amplasate posturi de auto-informare electronică, care oferă vizitatorilor posibilitatea să acceseze gratuit canalele de informare despre locurile vacante, gestionate de ANOFM: portalul locurilor de munca vacante www.angajat.md și platforma Târgului on line www.e-angajare.md, fiind ghidați de specialiști la utilizarea instrumentelor pe care acestea le oferă.
 
Totodată, persoanele în căutarea unui loc de munca vor avea șansa să obțină informații despre serviciile prestate de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de munca, despre cele peste 10500 locuri de munca vacante înregistrate în baza de date a ANOFM, dintre care peste 3700 în mun. Chişinău, precum şi condiţiile de ocupare a acestora.
În cadrul evenimentului, cu suportul Centrului pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri  (CEDA), va fi organizată Masă rotundă „Oportunități de colaborare pentru ghidarea în carieră a tinerilor din mun. Chișinău” cu participarea reprezentanților instituțiilor de învățământ, APL-urilor, ONG-urilor și mediului de afaceri.
 
Parteneri: Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Moldova, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova, Consiliul Național al Tineretului din Moldova.

Uşile Forului meseriilor/profesiilor şi Târgului locurilor de munca pentru Tineret vor fi deschise pentru vizitatori la 24 mai 2017, între orele 10:00 - 17:00 , Radisson Blu Leogrand Hotel, mun. Chişinău, str. Mitropolit Varlaam, 77 (intrare de pe str. Vlaicu Pârcălab). Intrare liberă!
 
ÎNCEPE CARIERA TA AICI!
 
Important! În perioada 24 - 31 mai 2017, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca organizează și Târgul on-line al locurilor de munca, ediția a XII-a, cu tematica „Locuri de munca pentru Tineret”. Târgul on-line poate fi accesat pe platforma www.e-angajare.md și întrunește 170 angajatori, astfel încât persoanele care caută un loc de munca, au posibilitatea de a alege jobul potrivit din cele peste 3340 locuri vacante disponibile (comerț, medicină, inginerie, industrie ușoară, industrie textilă, industrie alimentară, servicii etc) și de a aplica direct CV-ul pentru acesta.

 Informaţii suplimentare puteți obține la Centrul de Apel - Piaţa Muncii, tel. 0 8000 1000, apel gratuit din orice localitate a Republicii Moldova (orele de lucru 8:30-15:30, de luni  pînă vineri).

 
Puteți accesa aici: 1.Agenda Forului meseriilor/profesiilor şi Târgului locurilor de munca pentru Tineret,
                                2. Schema de amplasare.
 
Urmăriți pe acest link spotul de promovare al Forului meseriilor/profesiilor şi a Târgului locurilor de munca pentru Tineret!   Începe cariera ta aici!