Întrunirea bilaterală a serviciilor publice de ocupare din Republica Moldova și Republica Serbia

În perioada 7-8 decembrie curent, în incinta Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM) s-a desfășurat întrunirea bilaterală a delegațiilor Serviciilor Publice de Ocupare din Serbia şi din Moldova.
 
Ținând cont de reformele implementate de Serviciul public de ocupare a forței de munca sârb și de experiența acumulată în cadrul procesului de restructurare, evenimentul a avut ca principal obiectiv schimbul de informaţii şi experienţă pe teme de actualitate precum reforma implementată de  Serviciul Public de Ocupare din Serbia, structura operațională, funcțională și organizatorică (la nivel național, regional și local) a serviciului, regulamente ale departamentelor responsabile pentru punerea în aplicare a măsurilor active și pasive, operațiuni ale subdiviziunilor de control intern (la nivel național, regional, local).
Totodată, în cadrul discuţiilor au fost abordate şi posibilităţile de colaborare dintre părți privind schimbul reciproc de informaţii şi de experienţă în scopul construirii şi promovării relaţiilor interinstituţionale şi facilitării rezolvării problemelor în domeniul ocupării forţei de munca.
 
De asemenea, delegaţia sârbă condusă de Zoran Martinović, directorul Serviciului Naţional de Ocupare a avut o întrunire cu Oceretnîi Anastasia, Secretar de Stat,Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale unde au fost discutată situaţia cu privire la procesul reformei, ultimele evoluţii pe piaţa muncii şi priorităţile de acţiune ale celor două Servicii Publice de Ocupare pentru finalul anului 2017 şi pentru anul 2018.
 
În prima zi, delegaţia sârbă a vizitat Agenția pentru Ocuparea Forței de Munca a mun. Chișinău, Centru de Informare - Piața Muncii și Centrul de Apel - Piaţa Muncii, unde s-a familiarizat cu serviciile oferite de către Agenție.
 
La întrunire a participat conducerea ANOFM, condusă de Raisa Dogaru, Director, precum și toți șefii de direcții din aparatul central al Agenției.
 
Evenimentul este organizat în contextul implementării Strategiei Nationale privind Ocuparea Forței de Munca pentru 2017-2021 și reformei administrației publice, în cadrul proiectului MIDL al UNDP, finanțat de SDC, în cooperare cu GIZ.