Comunicat: Rezultatele Campaniei de informare consacrată Zilei Internaționale a Migranților organizată în perioada 18-22 decembrie 2017 și a Târgului on-line cu genericul „Locuri de muncă în Moldova” desfășurat în perioada 18-24 decembrie 2017
Sfârșitul anului 2017 a fost marcat de două evenimente importante organizate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM) – Campania de informare consacrată Zilei Internationale a Migranților și Târgul on-line cu genericul „Locuri de munca în Moldova”.
În perioada desfășurării Campaniei de informare consacrată Zilei Internationale a Migranților ANOFM în comun cu structurile sale teritoriale au organizat măsuri de informare a populației referitoare la provocările și riscurile legate de procesul migrațional.
ANOFM și cele 35 agenții teritoriale pentru ocuparea forței de munca (AOFM) au organizat în comun cu partenerii circa 80 activități de informare (seminare informative, mese rotunde, dezbateri, activități de recrutare, ședințe ale Clubului Muncii) cu participarea a 1376 persoane, inclusiv șomeri și tineri din clasele absolvente din localitățile țării, cu oferirea informațiilor despre oportunitățile de angajare în Republica Moldova și serviciile prestate persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, posibilitățile de angajare legală peste hotare și riscurile migrației ilegale. În cadrul AOFM Călărași, AOFM Dubăsari au fost organizate zilele ușilor deschise unde au participat peste 50 de persoane, acestea având posibilitatea de a se informa despre serviciile prestate de către AOFM. Totodată, la AOFM Cahul și AOFM Sângerei s-au desfășurat târguri ale locurilor de munca unde peste 240 de persoane au putut discuta direct cu angajatorii pentru a-și găsi un loc de munca.
Conform datelor statistice preliminare ale ANOFM, pe parcursul a 12 luni ale anului 2017, 1960 cetățeni ai Republicii Moldova reveniți de peste hotare au fost înregistrați cu statut de șomer. În rezultatul serviciilor prestate de AOFM în perioada de referință au fost angajate 820 de persoane revenite de peste hotare (42%).
La târgul on-line care a fost posibil de accesat pe platforma www.e-angajare.md au participat peste 100 de angajatori, iar persoanele interesate au avut posibilitatea de a aplica la cele circa 700 de locuri vacante din cele mai vaste domenii: design, inginerie, industrie alimentară, industrie textilă, marketing, finanțe, contabilitate, medicină și altele. Pe parcursul desfășurării evenimentului platforma a fost accesată de 866 de ori de către 720 utilizatori unici din Republica Moldova, România, Italia, Marea Britanie, Germania, Spania, Rusia, Cehia, Israel. Cele mai multe persoane au ales pozițiile de tehnolog, manager de oficiu, operator ghișeu bancă, inginer ecolog, inginer îmbunătățire procese, bucătar, operator la calculator etc.
Pe parcursul anului au fost organizate în total patru târguri on-line la care au participat circa 470 de agenți economici cu peste 8800 de locuri vacante, platforma www.e-angajare.md fiind accesată de peste 6700 de ori de mai mult de 5000 de persoane.