La ANOFM se desfășoară seminarul de instruire cu tematica „Protecţia datelor cu caracter personal în cadrul instituției”

În perioada 11-12 iunie se desfășoară seminarul de instruire cu tematica „Protecţia datelor cu caracter personal în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca”, în scopul obţinerii cunoştinţelor necesare pentru asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal în cadrul instituţiei.
 
Colaboratorii Agenției Nationale și șefii agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de munca sunt instruiți de către reprezentanţii Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Ungureanu Felicia și Istrati Petru, controlori de stat.
 
Amintim că în 2013 a fost aprobată „Politica de asigurare a securității datelor cu caracter personal în cadrul Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca”. Conform politicii au fost numite persoanele responsabile de asigurarea securității datelor cu caracter personal în cadrul subdiviziunilor din subordine șefii agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de munca și șefii direcțiilor și secțiilor din cadrul Agenției Nationale, care asigură: implementarea măsurilor de asigurare a securității datelor cu caracter personal, actualizarea nomenclatorului datelor cu caracter personal prelucrate de subdiviziuni și a listei nominale a utilizatorilor, autorizați să acceseze datele cu caracter personal, verificarea securității sistemelor informaționale, conform orarelor stabilite,  cu documentarea rezultatelor în registre speciale pentru fiecare sistem în parte, raportarea conducerii Agenției Nationale despre fiecare incident de securitate, instruirea persoanelor noi angajate în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal  și semnarea de către acestea a declarației de confidențialitate.