Prilej de mulțumire pentru munca depusă pe parcursul anului

 Sărbătorile de iarnă oferă prilejul de a mulţumi tuturor pentru munca de zi cu zi  depusă pe parcursul întregului an.
 
Astazi, 28 ianuarie curent, in ajunul sarbătorilor de iarnă, dna Raisa DOGARU, Director ANOFM,  a venit cu un mesaj de felicitare către toți colaboratorii Agenției.  A fost făcută o retrospectivă a activităţilor din anul 2018, un sumar al sarcinilor îndeplinite în anul curent, an în plin proces de reorganizare. S-a menționat că fiecare succes a fost posibil doar graţie aportului angajaţilor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forței de Munca şi structurilor sale teritoriale, precum susţinerii şi colaborării cu partenerii.
 
Cu prilejul sfintelor sărbători de Crăciun şi Anul Nou au fost aduse sincere felicitări  cu urări de bine şi realizări frumoase  pentru anul 2019, îndemnări  de bucurie şi de prezenţă a persoanelor dragi în astfel de momente.
 
Sfîrșitul anului 2018 a fost petrecut într-o atmosferă caldă  dar și emoționantă, cind ansamblul etnofolcloric ”Botnenii” din s.Bardar, r-nul Ialoveni au venit cu o suită de colinde tradiționale aducând un strop de bucurie și pace in suflet.