Serviciile de ghidare în carieră-aspect important al activității Subdiviziunilor teritoriale pentru ocupare

În perioada 09-10 aprilie 2019, în incinta Centrului de ghidare în carieră, mun. Chişinău, se desfăşoară programul de formare profesională „Serviciile de ghidare în carieră-aspect important al activităţii Subdiviziunilor teritoriale pentru ocupare (STO)”.
 
Printre obiectivele programului se numără definirea cadrului conceptual privind ghidarea în carieră; valorificarea experienţei de ghidare în carieră a diferitor categorii de beneficiari; analiza oportunităţilor de colaborare la nivel naţional şi local în domeniul ghidare în carieră din perspectiva de gen, echitate socială, incluziune, mediu etc.
 
În deschidere, dna Raisa Dogaru, director ANOFM a prezentat serviciul de ghidarea în carieră ca parte a activităţii ANOFM,  obiectivele serviciilor de ghidare în carieră în cadrul STO, cît și diversificarea serviciilor de ghidare în contextul legii privind ocuparea forţei de munca și asigurării de șomaj.
 
Experienţă şi perspective în cadrul proiectului „Reconceptualizarea orientării profesionale şi consilierii în carieră” (REVOCC) au fost prezentat de  Lia Sclifos, manager REVOCC. Totodată a subliniat ghidarea în carieră ca parte a politicilor de stat, cît și oportunităţile pentru ghidarea în carieră din perspectiva de gen, echitate socială, incluziune, mediu etc.
 
Reprezentanții STO au prezentat bunele practici, experiența acumulată, succesele atinse, dar și dificultăţi şi lecţii învăţate în domeniul ghidării în carieră.
 
În cadrul seminarului, participanții vor fi instruiți privind aspectele aplicative ale Procedurii de ghidare în carieră, cît și stabilirea parteneriatelor în domeniul ghidării în carieră, cooperarea cu diverse instituţii, agenţi economici, companii, ONG-uri etc.
 
La instruire participă reprezentanţii ANOFM, 16 STO din cele 3 regiuni ale republicii (nord, centru, sud), experţi REVOCC și echipa Proiectului REVOCC.
 
Acest eveniment este organizat în comun cu Proiectul „Reconceptualizarea orientării profesionale şi consilierii în carieră” (REVOCC), finanțat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare (ADA). Subdiviziunile teritoriale pentru ocupare vor beneficia de dotare la dezvoltarea serviciilor de ghidare în carieră.