În atenția angajatorilor! Anunț privind prelungirea termenelor de înregistrare a cererilor de aplicare pentru măsurile de subvenționare a locurilor de muncă
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM), informează repetat despre pilotarea măsurii de subvenționare a locurilor de munca conform prevederilor art.36 din Legea nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de munca și asigurarea de șomaj (în continuare – Legea 105/2018) și a măsurii de subvenționare pentru crearea sau adaptarea locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilități, conform prevederilor art.38 din Legea nr.105/2018. Măsurile de subvenționare a locurilor de munca vor fi pilotate în 7 subdiviziuni teritoriale pentru ocuparea forței de munca (în continuare – STOFM): Bălți, Cahul, Cantemir, Chișinău, Hâncești, Orhei și Strășeni.
Conform prevederilor Procedurii de subvenționare a locurilor de munca, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1276/2018 (http://anofm.md/files/documents/proceduri%20ocupare.pdf) pot beneficia de subvenții prevăzute la art.36 din Lege angajatorii care vor angaja pe o perioadă nedeterminată șomeri care necesită suport suplimentar pe piața muncii din următoarele categorii: persoane cu dizabilități, persoane eliberate din locurile din detenție, victime ale traficului de ființe umane, după reabilitarea psihologică și socială, persoane care se luptă cu consumul de substanțe stupefiante ori psihotrope, după reabilitarea socială și psihologică, victime ale violenței în familie, persoane cu vârsta de 50 ani și peste. Angajatorii care vor angaja persoanele din categoriile menționate vor beneficia de subvenții lunare în sumă egală cu 30% (1933,92 lei) din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, pe un termen de 6 luni, pentru fiecare șomer angajat. Subvențiile se vor acorda în scopul compensării parțiale a salariilor șomerilor angajați.
Conform prevederilor Procedurii de acordare a subvențiilor pentru crearea sau adaptarea locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilități, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1276/2018 angajatorii care creează sau adaptează locuri de munca pentru persoanele cu dizabilități pot beneficia de compensarea a 50% din costurile necesare creării sau adaptării locului de munca, suportate de către acesta, iar mărimea subvenției nu va depăși cuantumul a 10 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent (64464 lei) pentru fiecare loc de munca creat sau adaptat.
Angajatorii care își desfășoară activitatea (au locuri de munca vacante) în raza celor 7 STOFM pilot și sunt interesați să beneficieze de subvenții în condițiile art.36 și art.38 din Legea 105/2018, se pot adresa la STOFM în a cărei rază își desfășoară activitatea, pentru a depune cererea pentru acordarea subvențiilor și declarația, conform modelelor aprobate de ANOFM. Adresele și datele de contact ale STOFM pot fi găsite accesând: http://anofm.md/network/agency.
Pentru a beneficia de subvenții angajatorii trebuie să întrunească următoarele criterii generale :
- sunt înregistrați în Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali;
- nu au activitatea suspendată, nu se află în proces de insolvabilitate sau lichidare;
- nu au datorii față de bugetul public național pentru anul precedent;
- nu au datorii față de salariați pentru anul precedent.
Pentru a aplica pentru subvențiile aferente art. 36 al Legii 105/2018 angajatorii vor completa și depune la STOFM pilot următoarele formulare:
Cererea cu privire la acordarea subvențiilor lunare aferente subvenționării locurilor de munca;
Declarația cu privire la întrunirea condițiilor de acordare a subvențiilor lunare aferente subvenționării locurilor de munca.
Termenul limită de aplicare pentru subvenții aferente art. 36 al Legii 105/2018 este 20.09.2019.
Pentru a aplica pentru subvențiile aferente art. 38 al Legii 105/2018 angajatorii vor completa și depune la STOFM pilot următoarele formulare:
Cererea cu privire la acordarea subvenției pentru crearea locului de munca pentru persoana cu dizabilități;
Cererea cu privire la acordarea subvenției pentru adaptarea locului de munca pentru persoana cu dizabilități;
Declarația cu privire la întrunirea condițiilor de acordare a subvenției pentru crearea/adaptarea locului de munca pentru persoana cu dizabilități.
Termenul limită de aplicare pentru subvenții aferente art. 38 al Legii 105/2018 este 31.01.2020.
Pentru informații suplimentare rugăm să contactați Centrul de Apel – Piața Muncii la nr. 080001000 (apel gratuit din R. Moldova) de luni până vineri, în intervalul orelor 8.30-15.30.