DGOFM mun. Chișinău a participat la dezbaterea publică „Tinerii - afectați de criza economică”

O dată cu epidemia COVID-19 a început și o nouă criză economică ale cărei efecte sunt resimțite inclusiv în Republica Moldova. Conform unei analize a Organizației Internationale a Muncii privind impactul COVID-19 pe piața muncii, unul din șase tineri și-a pierdut serviciul.
 
În acest context, Radio Moldova Tineret a organizat astăzi, 26 iunie 2020 dezbaterea publică pe tema „Tinerii - afectați de criza economică”, la care a participat Direcția generală ocuparea forței de munca (DGOFM) mun. Chișinău, în persoana dnei Iulia Nicorici, specialist principal, prezentând date privind tinerii înregistrați la DGOFM Chișinău, cît și serviciile și măsurile oferite pe piața muncii, inclusiv suportul acordat pe timpul pandemeiei.
 
La dezbatere au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Confederației Nationale a Patronatului, sectorului HoReCa, specialist domeniul educație nonformală, angajatori, antreprenori tineri, recruter companie IT, sociolog.
 
Dezbaterea a cuprins discuții și schimb de opinii cu privire la măsurile de susținere a populației în situația crizei provocate de epidemia COVID-19, servicii pentru stimularea și motivarea șomerilor și persoanelor angajate, inclusiv tineri, problemele cu care se confruntă angajatorii pe piața muncii în contextul epidemiei, adaptarea la noile cerințe pe piața muncii etc.