Peste 10.000 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca (ANOFM) informează, că pe parcursul anului 2023 au fost plasate în câmpul muncii 10150 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 8477 șomeri. Din totalul persoanelor angajate, 3784  sunt femei, 1507 persoane cu vîrsta 55-65 ani, 260 persoane cu dizabilități, 3110 tineri cu vîrsta cuprinsă între 16-35 ani, 221 cetăţeni ai Republicii Moldova reîntorşi de peste hotare.

5357 din şomerii înregistraţi în perioada de referinţă domiciliază în mediul rural.
Din numărul total de şomeri înregistraţi, 2643 nu au o calificare, deţinînd studii secundar generale (gimnaziale).

23,8% din șomeri s-au angajat în câmpul muncii în domeniul activități de servicii colective, sociale și personale, 27,3% în construcții, 12,5% în industrie, 11,7% în agricultură,  9,5% comerț cu ridicata și amănuntul, etc.

Tot în aceiaşi perioadă au fost înregistrate 31404 locuri de munca vacante.


ANOFM recomandă persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la una din subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOFM) pentru a beneficia de susţinere la angajare.

Serviciile sunt gratuite şi sunt destinate atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă (cu şi fără statut de şomer), cât şi pentru persoanele angajate care doresc să-şi schimbe locul de muncă.

Şomerii înregistraţi la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOFM) pot beneficia de susţinere, precum şi de servicii și măsuri active care sporesc şansele de angajare. Pentru înregistrarea cu statut de şomer este necesar ca persoana să prezinte la cea mai apropiată STOFM cu următoarele acte:

1. buletinul de identitate sau permisul de ședere, după caz, cu termenul valabil;
2. actele de studii şi de calificare deținute;
3. copia ordinului (dispoziției) de eliberare de la ultimul loc de muncă pentru persoanele care au activat în ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării;
4. alte documente confirmative (după caz).

Adresele subdiviziunilor pot fi găsite pe site-ul www.anofm.md (accesînd https://anofm.md/ro/subdiviziuni) sau puteți depune cerere în regim on-line pe site-ul: https://e-iss.anofm.md. Persoanele sunt obligate să se prezinte la STOFM, timp de 14 zile calendaristice de la data depunerii cererii on-line, pentru validarea acesteia.

Informaţii utile pentru persoanele care solicită susţinere la plasarea în câmpul muncii, pot fi obținute la Centrul de apel al ANOFM, tel: 0 8000 1000 (apel gratuit), luni-vineri 08:00-17:00.

Informaţii despre posibilităţile de angajare, locurile vacante şi condiţiile de ocupare ale acestora sunt publicate şi pe portalul www.angajat.md.