ANOFM a participat la evenimentul de lansare a „Proiectului: Wings for Youth of Moldova - Angajare, Pace și Securitate în rândul tinerilor defavorizați de pe ambele maluri ale Nistrului
La data de 04 octombrie reprezentanții Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a participat la evenimentul de lansare a „Proiectului: Wings for Youth of Moldova - Angajare, Pace și Securitate în rândul tinerilor defavorizați de pe ambele maluri ale Nistrului”, organizat de Asociația Obștească CONCORDIA.
Scopul evenimentului a fost evidențierea progreselor, provocărilor și oportunităților pentru tinerii din mediul social vulnerabil în domeniul educației, angajabilității și împuternicirii acestora în Moldova.
Despre situația angajării tinerilor în câmpul muncii a vorbit dna Raisa Dogaru, director ANOFM, evidențiind provocările procesului de încadrare în câmpul muncii și sprijinul acordat de ANOFM la angajarea tinerilor.
Evenimentul dat reprezintă o platformă unică de comunicare și colaborare dintre organizații guvernamentale și non-guvernamentale la nivel internațional și național, cu implicarea partenerilor de pe ambele maluri a râului Nistru având la bază proiecte implementate de CONCORDIA în parteneriat cu DEMOS, pentru a facilita accesul tinerilor la o varietate de servicii (educație, angajare, locuințe, etc).
Amintim că ANOFM a încheiat, la data de 06 iunie 2019, un Acord de colaborare cu Asociaţia Obștească CONCORDIA. Acordul are drept scop asigurarea echilibrării pieței muncii prin creșterea nivelului ocupării și a calității acesteia, de sporire a completivității și a angajabilității forței de munca cu un grad mai mare de incluziune pe piața muncii, în special a tinerilor ieșiți din sistemul de protecție.