La 26 mai curent la Chişinău în incinta Teatrului de Opera şi Balet, sub egida Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Educaţiei se va desfăşura Forul meseriilor şi profesiilor pentru tinere

La 26 mai curent la Chişinău în incinta Teatrului de Opera şi Balet, sub egida Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Educaţiei se va desfăşura Forul meseriilor şi profesiilor pentru tineret, în cadrul căruia Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca va organiza un Târg al locurilor de munca pentru tineret.



Devenit deja tradiţie acest eveniment de primăvară este locul cel mai potrivit pentru informarea tinerilor despre „magica lume a profesiilor”, de întâlnire cu angajatorii pentru a cunoaşte cerinţele angajatorilor şi posibilităţile oferite de piaţa muncii.



Astfel, Forul va furniza informaţii şi consultanţă de competenţă celor interesaţi prin eforturile susţinute de circa 30 de instituţii de învăţământ, diverse autorităţi publice,  peste 50 de companii şi întreprinderi angajatoare, ONG-uri.



Programul Forului cuprinde mesajele instituţiilor de învăţământ de diferite niveluri: superioare, medii de specialitate, secundar profesionale, exprimate în prezentările care vor fi susţinute referitor la specialităţile, condiţiile de înmatriculare şi de instruire, cât şi negocierea cu agenţii economici în cadrul Târgului locurilor de munca, consultanţă privind deschiderea unei afaceri şi în domeniul legislaţiei muncii etc.



Centrul de Ghidare în carieră şi Relaţii cu Piaţa Muncii al Universităţii de Stat din Moldova şi Centrul Universitar de Informare şi Orientare Profesională al Universităţii Tehnice din Moldova vor prezenta informaţii despre serviciile oferite tinerilor.



În cadrul Forului Asociaţia „Motivaţie” din RM, Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Centrul de Consultanţă în Afaceri şi Catholic Relief Services, vor prezenta proiecte pentru tineri, iar Centrul pentru Susţinerea Businessului pentru Nevăzători va prezenta  un Program de asistenţă în afaceri şi angajări pentru această categorie de tineri.



Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca va pune la dispoziţie celor prezenţi  o bancă electronică de date cu 5000 locuri vacante, iar angajatorii ofertanţi de locuri de munca vor veni cu locuri vacante din diferite ramuri ale economiei naţionale şi cu provocarea pentru o comunicare directă, exprimată simplu: angajatorii şi angajaţii se întâlnesc pentru a vedea dacă se potrivesc.



Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Munca din mun. Chişinău va informa despre serviciile de plasare a forţei de munca, totodată specialişti versaţi în domeniu vor oferi consultanţă şi sfaturi practice concrete pentru diferite situaţii, iar specialiştii Inspecţiei Muncii vor informa despre legislaţia din domeniul muncii.













Printre cei peste 50 de angajatori care şi-au anunţat prezenţa la acest eveniment se numără ICS ”Top Shop Studiomoderna”, SA „ Zorile”, ICS „ Cristina” Mold-Rom-Simpex, SRL „Deliver”,  SRL Portavita, SA Glorinal, ICS Cedacri International SRL, SRL “Succes-M”, BCA „Moldova Agroindbank” SA, SRL Odiseu,Societatea de asigurări „Donaris Grup”, SRL „Euromarbi”, SRL „Melitax-Grup”, SC „IMC Market” SRL, ISC.„Fourchette-M” SRL, Institutul de Fiziologie a Plantelor, Direcţia Sănătăţii a Consiliului Municipal Chişinău, Fabrica de confecţii SA ”Ionel”, BC „ProCredit Bank”, SRL „Tacromet”, IM Stati Market, SRL “Vistarcom etc.



Şi de această dată la eveniment va participa Direcţia politica de cadre a Cancelariei de Stat, care va prezenta informaţia despre funcţiile publice vacante în autorităţile publice centrale şi locale.



Specialităţile solicitate sunt diverse, de la  de cusători şi croitori (încălţăminte), cameriste, pietrari-zidari, bucătari, chelneri, cusători (industria uşoară) la specialişti în domeniul tehnologiilor informaţionale (ingineri, operatori, directori tehnici, manageri), economişti, vânzători, casieri, lucrători bancari, inspectori serviciul personal, contabili, manageri, etc.



Uşile Forului sunt deschise de la ora 10.00 până 15.00 pe adresa: mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 152, Teatrul de Operă şi Balet.



Tot la 26 mai: 



Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Munca mun. Balti, în comun cu Colegiul Politehnic organizeaza Tirgul locurilor de munca pentru Tineret, la care vor participa 15 agenti economici.



La Cantemir Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Munca participă la Forul meseriilor şi profesiilor, organizat în comun cu Consiliul raional Cantemir, Uniunea Teritorială a Sindicatelor „Agroindsind” şi Direcţia Generală Învăţământ, cu un Târg al locurilor de munca. În această localitate 10 agenţi economici prezintă 161 locuri vacante, preponderent pentru muncitori necalificaţi în agricultură (persoanelor din localităţile rurale), iar Fabrica de confecţii din Cantemir, care îşi va deschi uşile în luna iunie, vine cu o ofertă de 85 locuri de munca pentru cusători. La Forum sunt aşteptate şi instituţiile de învăţământ  cu care colaborează Agenţia Cantemir (Centrul de instruire „Imacom-Didactic” Chişinău, ”S.A Mariana”, A.O Şcoala Micul Business, Şcoala Profesionala nr. 1 din oraşul Cahul) cu informaţi pentru doritorii de  a urma un curs de formare profesională.



Şi la Edineţ Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Munca cu începere de la orele 9.00 va desfăşura un Târg al locurilor de munca .