Serviciile de ghidare în carieră sunt adresate tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, inclusiv elevilor, studenților, persoanelor cu dizabilități
Ești în căutarea unui loc de muncă, dar nu știi în ce domeniu te regăsești?
Ai nevoie de susținere la identificarea oportunităților educaționale și profesionale?
Atunci te așteptăm la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de muncă pentru a beneficia de servicii de ghidare în carieră!
Agenția Națională pentru Ocupare Forței de Muncă (ANOFM), prin intermediul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, prestează servicii de ghidare în carieră tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, inclusiv elevilor, studenților, persoanelor cu dizabilități.
În cadrul activităților de ghidare în carieră puteți beneficia de:
- informare cu privire la profesii și specificul pieței muncii;
- autocunoaștere;
- consultanță în elaborarea instrumentelor de marketing personal;
- consultanță pentru decizia de carieră.
Dacă îți dorești să afli ce profesie/meserie ți se potrivește cel mai bine – vino la ANOFM și elaborează-ți profilul vocațional, iar funcționarul ANOFM te va ajuta să îl corelezi cu profilul educațional prin intermediul platformei Cognitrom Career Planner.
Iar dacă ești o persoană cu dizabilități, îți poți testa abilitățile, potențialul propriu de muncă prin intermediul sistemului de evaluare Casper și evalua dexteritatea manuală cu ajutorul testului Ruward.
Vino la cea mai apropiată subdiviziune teritorială pentru ocuparea forței de muncă (adresele și datele de contact ale acestora pe puteți găsi accesând www.anofm.md/ro/subdiviziuni) și beneficiază de servicii de ghidare în carieră!
Mai multe detalii puteți obține telefonând la Centrul de apel al ANOFM la nr. de telefon 0800 1000, apel gratuit de pe telefonul fix pe teritoriul R. Moldova.
Dotarea subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă cu platformele Cognitrom Career Planner și Casper a fost posibilă cu suportul Centrului pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri, cu sprijinul financiar din partea „Agenției Austriece pentru Dezvoltare”, în cadrul proiectului „Reconceptualizarea Orientării Profesionale și Consilierii în Carieră”.
Elaborarea spotului video a fost realizată în cadrul proiectului „Parteneriat transfrontalier pentru ghidarea în carieră incluzivă”, implementat de A.O. Keystone Moldova și Fundația „Alături de Voi” România, finanțat de către Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI).