Schimb de experienţă...

 În aceste zile reprezentanţa Programului de dezvoltare ONU în Republica Belarusi, în colaborare cu Centrul Internaţional pentru Protecţia Drepturilor Femeii „La strada” efectuează o vizită de studiu în Republica Moldova. Această vizită are loc în cadrul proiectului „Prevenirea, combaterea şi minimizarea consecinţelor sociale în domeniul traficului de persoane în Republica Belarusi”, care are menirea să extindă sistemul naţional de instituţii care participă la contracararea  traficului de persoane  şi la asistenţa victimelor acestui flagel.



Scopul vizitei este consolidarea parteneriatului transfrontalier în domeniul contracarării traficului de fiinţe umane, cât şi schimb de practici privind identificarea victimelor traficului, acordarea asistenţei, reabilitarea şi reintegrarea acestei categorii în societate.



În timpul întrevederii dl Ion Holban, director general al Agenţiei Naţionale, a făcut o retrospectivă a problemelor actuale care conturează situaţia pieţei forţei de munca, a programelor şi strategiilor de dezvoltare ale acesteia, menţionând că efectele crizei economice se resimt pe piaţa muncii. Rata şomajului în trimestru I 2010 a atins cota de 9,1% , iar numărul locurile vacante de munca a scăzut mult în comparaţie cu anii care au precedat criza economică, actualmente fiind înregistrate circa 4000 de locuri vacante.



Vorbitorul s-a referit şi la măsurile active şi pasive pe care agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de munca le implementează, posibilităţile de informare pe care le au persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, inclusiv prin intermediul sistemului informaţional al Agenţiei Naţionale, Centrului de informare despre piaţa muncii şi Centrului de apel – Piaţa muncii.



Menţionând că Guvernul RM a ratificat Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.181 din  19.06.1997 cu privire la agenţiile private de ocupare, directorul general a specificat şi unele momente şi ce ţin de experienţa de lucru cu agenţiile private de ocupare a forţei de munca.  Totodată, a informat despre cadrul legislativ şi normativ ce vizează domeniul migraţiei forţei de munca şi competenţele instituţiei, despre practica de implementare a Legii nr.180-XVI din 10.07. 2008 cu privire la migraţia de munca.



În context părţile au făcut un schimb de păreri privind unele aspecte ale migraţiei ilegale şi efectele acesteia, la propria experienţă de abordare a problemelor şi specificul evoluţiei proceselor migraţionale, la activităţile ce ţin de revenirea migranţilor în ţară şi integrarea acestora pe piaţa muncii, susţinerea persoanelor care ar dori să revină voluntar în ţară şi dispun de abilităţi economice pentru a-şi iniţia propria afacere, activităţi de parteneriat în acest domeniu.



Delegaţia s-a arătat interesată de experienţa Agenţiei Naţionale referitor la companiile de informare despre piaţa muncii şi partenerii implicaţi în atare activităţi, organizate cu suportul proiectului "Consolidarea capacităţii Moldovei de gestionare a pieţei muncii şi de reîntoarcere a migranţilor în cadrul parteneriatului de mobilitate cu UE" , desfăşurate în Germania şi Italia.