La 18 februarie curent Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă împlineşte 20 de ani de activitate.
La 18 februarie curent Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca împlineşte 20 de ani de activitate. Amintim în context că prin Hotărârea Guvernului nr.88 din 18 februarie anul 1991 a fost creat Serviciul de Stat pentru Ocuparea Forţei de Munca în Republica Moldova şi constituite primele structuri în domeniu - Centrele raionale (orăşeneşti) pentru utilizarea braţelor de munca, care au făcut primii paşi spre crearea pieţei forţei de munca.
Pe parcursul anilor acest Serviciu a fost supus modernizării pentru ca actualmente să fie reprezentat de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca şi structurile sale teritoriale. În prezent, Agenţia Naţională a devenit unul din principalii actori pe piaţa forţei de munca, căreia îi revine rolul de partener, organizator şi mediator la angajarea persoanelor în câmpul muncii.
În această perioadă regăsim peste un milion de persoane aflate în evidenţă la Agenţia Naţională, peste 380 mii de persoane plasate în câmpul muncii, circa 87 mii de şomeri instruiţi, etc. Aceste cifre vorbesc despre ani de munca asiduă la implementarea programelor de stat în domeniul dezvoltării pieţei forţei de munca, protecţiei sociale a persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, prevenirii şomajului, precum şi a combaterii efectelor acestuia.
Agenţia Naţională are misiunea de a susţine implementarea Strategiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca pentru anii 2007-2015 prin programe şi servicii direcţionate spre întreprinderi şi persoane aflate în căutarea unui loc de munca, cu accent pe necesităţile grupurilor vulnerabile.
Cu prilejul aniversării a 20-a la 17 februarie 2011 Agenţia Naţională va organiza, o Întrunire republicană consacrată evenimentului, la care vor participa reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale, sindicatelor, patronatelor, directorii agenţiilor de ocupare a forţei de munca din teritoriu, parteneri ai pieţei muncii, experţi internaţionali.
În prima parte a programului între orele 9.00-9.40 va fi prezentată Prognoza pieţei muncii şi Barometrul Profesiilor pentru a. 2011.
Începând cuorele 10.00 şi până la 12.00 va avea loc adunarea festivă consacrată evenimentului.
Evenimentul va avea loc la 17 februarie 2011 în incinta Hotelului Leogrand (str. Vlaicu Pîrcălab, 69, Sala Nistru).
Se invită mas-media
Telefon contat: 22-78-04