Felicitarea dlui Ion HOLBAN, director al Agenției Naționale, cu ocaziia sărbătorilor de iarnă
Stimaţi colegi şi parteneri sociali ai pieţei forţei de munca,
In pragul sărbătorilor de iarnă, când colindul îşi porneşte drumul său de belşug, vărsând lumină în suflet pentru clipa cea de taină a nopţii de Crăciun, Va adresez în numele conducerii Agenției Nationale cele mai calde urări de fericire, sănătate şi împlinire.
Crăciunul este acea sărbătoare minunată care ne dă putere să fim mai buni, mai generoşi şi mai curajoşi.
Să culegem din această lumină credința și speranța că anul ce va începe va fi mai rodnic şi mai fericit. Să primim sărbătorile cu pace şi căldură în suflet, cu gânduri bune şi armonie deplină.
Sărbătorile de iarnă oferă prilejul de a mulţumi tuturor pentru munca depusă pe parcursul întregului an. Orice succes atins de Agenţia Naţională şi structurile sale din subordine a fost posibil doar graţie dedicației și aportului angajaţilor la îndeplinirea obiectivelor propuse. Totodată, acesta este şi rezultatul susţinerii şi colaborării cu partenerii sociali ai pieţei forţei de munca.
Sunt multe acţiuni frumoase pe care le-am desfăşurat cu succes în comun cu partenerii sociali în speranţa că prin tot ce facem cu onestitate suntem alături de acei, care aşteaptă sprijinul şi susţinerea noastră.
Vreau să mulţumesc pentru colaborare membrilor Consiliului de administraţiei al Agenţiei Naţionale, partenerilor sociali, angajatorilor, tuturor instituțiilor care au cooperat cu agenţiile teritoriale pentru contribuţie la plasarea în câmpul muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de lucru.
Fie ca lumina sfântă din noaptea de Crăciun să ne dăruiască căldură în suflet şi în casă, să ne umple inima de bucurie şi linişte, să ne dea putere de munca pentru realizarea deplină a viselor, să ne aducă sănătate, prosperitate și mai multe prilejuri de a ne bucura de viață.
Plini de speranţă şi de încredere, călăuziţi de dragoste, alături de cei dragi, să mergem în Anul care vine pe drumul cutezanţelor, care să ne unească spre un viitor mai bun.
Sărbători fericite!
La mulţi ani!