Consolidarea controlului intern la ordinea de zi a conducerii Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă
Adoptarea Legii privind controlul financiar public intern nr.229 din 23 septembrie 2010 are ca scop consolidarea răspunderii manageriale pentru utilizarea economă, eficientă și eficace a resurselor conform obiectivelor stabilite, pe baza principiilor bunei guvernări, prin implementarea sistemului de management financiar şi control în autorităţile administraţiei publice, care gestionează mijloace ale bugetului public naţional. Aceasta a fost condiţionată de necesitatea şi stringenta actualitate a adoptării şi aplicării unui tip modern de management.
În urma autoevaluării funcționalității sistemului de management financiar și control al Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca s-a identificat necesitatea și s-a decis perfecționarea lui în scopul consolidării răspunderii manageriale pentru gestionarea optimă a resurselor. Un pas important în această direcție este facilitarea înțelegerii și dezvoltarea capacităților personalului.
Recent a fost organizată instruirea managerilor top și operaționali: şefii direcţiilor şi secţiilor, şefii agenţiilor raionale pentru ocuparea forței de munca privind implementarea Standardelor nationale de control intern. Instruirea a fost pregătită de către Direcția de armonizare a controlului financiar public intern a Ministerului Finanțelor și prezentată de către doamnele Viorica Pricop și Silvia Croitor.
Agenţia Naţională va perfecționa în continuare sistemul de management financiar şi control pentru consolidarea și modernizarea controlului intern managerial în scopul realizării obiectivelor și îmbunătățirii calității serviciilor oferite beneficiarilor.