ANOFM în vizită de studiu în Israel
În perioada 19-25 februarie 2017 o delegație formată din reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF), Agenției Nationale pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM) și structurilor teritoriale pentru ocuparea forței de munca au efectuat o vizită de studiu în Israel. Astfel, aceștia s-au familiarizat cu bunele practici în domeniul reintegrării și repatrierii migranților, aplicate în Israel și care asigură dezvoltarea socială.
Vizita de studiu este organizată în contextul fortificării capacităților MMPSF în elaborarea unui nou plan de acțiuni în domeniul reintegrării cetățenilor reîntorși de peste de hotare, definitivarea mecanismului de referire a migranților reîntorși în țară, cât și a Agenției Nationale de Ocupare a Forței de Munca (ANOFM) în asistarea migranților reveniți în țară.
În contextul negocierii unui acord dintre Republica Moldova și Israel în domeniul migrației de munca în anumite sectoare din Israel, au fost organizate întâlniri, pe șantierele de lucru și în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Tel-Aviv, cu concetățenii Republicii Moldova care activează pe teritoriul statului Israel în cadrul cărora s-au abordat aspecte cu referire la respectarea prevederilor acordului.
La fel, au fost desfășurate ședințe de lucru în cadrul unui șir de instituții din Israel implicate în procesul de reintegrare a migranților, precum: Ministerul Integrării și Absorbției, Ministerul Economiei, Ministerul de Interne, Agenția Evreiască pentru Israel (Sohnut), Oficiul Ocupării Forței de Munca, Federația Camerelor de Comerț, Newman Center College, organizația Nefesh B’Nefesh, Ulpan Study Center. De asemenea, au fost analizate de comun cu reprezentanții municipalității Tel-Aviv și Ashdod modalități concrete de asistare a migranților în procesul de revenire în țară și mecanismul de cooperare dintre instituții la nivel local.
Vizita de studiu este organizată în cadrul programului PNUD „Migrație și dezvoltare locală” cu sprijinul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare. Delegația Republicii Moldova a fost formată din reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Agenției Nationale de Ocupare a Forței de Munca, Cancelariei de Stat, Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, reprezentanți ai APL și echipei de implementare a proiectului PNUD.
Amintim ca în cadrul programului PNUD „Migrație și dezvoltare locală” au fost deschise 10 punctele focale pentru reintegrare a migranților din cadrul Agențiilor Teritoriale de Ocupare a Forței de Munca: Chişinău , Bălţi, Cahul, Căuşeni, Edineţ, Hînceşti, Orhei, Soroca, Ungheni, UTA Găgăuzia.