Istoriile de succes – un instrument de promovare a activităţii, însuşit de angajaţii ANOFM

În perioada 13-14 martie 2018 s-a desfășurat seminarul de instruire cu tematica: „Scrierea istoriilor de succes și prezentarea acestora în mass-media”, organizat cu suportul Proiectului Migrație și Dezvoltare Locală, implementat de PNUD.
 
Angajaţii Agenţiilor pentru Ocuparea Forţei de Munca au învăţat cum trebuie să scrie istorii de succes despre persoanele pe care le-au asistat să-şi găsească un loc de munca.
 
 „Angajaţii agenţiilor teritoriale au multe rezultate frumoase, asta însemnând oameni care îşi găsesc un loc de munca, foşti migranţi ajutaţi să se reintegreze mai uşor în societate etc. Este foarte important ca aceste cazuri să fie mediatizate, astfel ca alţi concetăţeni să afle despre gama largă de servicii pe care le oferă cele 35 agenţii teritoriale pentru ocuparea forţei de munca”, a declarat la deschiderea evenimentului, Raisa Dogaru, directoarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca.
 
În cadrul instruirii cu genericul „Scrierea istoriilor de succes şi prezentarea acestora în mass-media”, participanții au făcut cunoștință cu noțiunea de ”istorie de succes”, cum o pot utiliza ca instrument de promovare a activităţii, care sunt etapele de scriere a unei istorii reușite, dar şi cum trebuie să comunice cu presa.
 
Cu toţii cunoaştem că Republica Moldova se confruntă cu fenomenul migraţiei. La agenţiile teritoriale se adresează multe persoane revenite din străinătate care necesită o abordare diferită având abilităţi şi cerinţe specifice. Tocmai de aceea suntem bucuroşi că angajaţii din 10 oficii ale ANOFM au asistat la acest seminar util activităţii lor”, a declarat Zinaida Adam, manager componenta politici din cadrul proiectului Migraţie şi Dezvoltare Locală (MiDL).
 
În cadrul evenimentului, cei prezenți, au menționat provocările cu care se confruntă atunci când vor să scrie o istorie de succes.
 
 „Pe parcursul anului 2017, AOFM Edineţ a înregistrat circa 1600 beneficiari, dintre care aproximativ 40 la sută (635 persoane) au fost încadraţi în câmpul muncii. Ne bucurăm mult când oamenii sunt mulţumiţi de locul de munca obţinut, care le permită să rămână acasă. Participând la acest training am obţinut răspuns la mai multe întrebări despre cum trebuie să promovăm serviciile agenţiei utile populaţiei ţării. Chiar am reuşit să lucrăm asupra unei istorii de succes despre un beneficiar al AOFM Edineţ, care fiind revenit din Franţa nu reuşea să-şi găsească un loc de munca. Datorită conlucrării cu Agenţia, la momentul actual, acesta este angajat la Î.S. Calea Ferată Ocniţa”, spune Eduard Marian, şeful AOFM Edineţ. 
 
Reprezentanții ANOFM au primit sfaturi utile în scrierea unei istorii de succes și elementele acesteia: personajul, fotografia și textul. În cadrul trainingului a fost pus accentul pe activităţi practice, astfel ca participanţii să asimileze informaţiile realizând lucruri concrete necesare pentru activitatea ulterioară.
 
Trainingul se încadrează în activităţile de consolidare a capacităţilor ANOFM de susţinere a migranţilor reveniţi pentru 10 AOFM parte a interveţiei-pilot. Pe parcursul anului curent, reprezentanţii celor 10 agenţii vor elabora istorii de succes cu persoane revenite de peste hotare care au reuşit să se încadreze în câmpul muncii.