Notă informativă cu privire la acordarea serviciilor de stimulare a mobilității forței de muncă în anul 2018, 9 luni
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca (ANOFM), prin intermediul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de munca (AOFM), acordă suport la angajarea în câmpul muncii persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca şi oferă servicii ce ţin de competenţa acesteia, în limita legislaţiei în vigoare. Serviciile AOFM sunt gratuite și sunt destinate atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de munca (cu și fără statut de șomer), cât și pentru persoanele angajate care doresc să-și schimbe locul de munca.
În scopul creşterii șanselor de ocupare şi valorificării competenţelor profesionale, persoanele în căutarea unui loc de munca, înregistrate cu statut de șomer la AOFM pot beneficia de servicii de stimulare a mobilității forței de munca, precum şi de alte servicii care sporesc şansele de angajare. Astfel, şomerii care se încadrează cu contract individual de munca la un loc de munca:
- într-o altă localitate selectată de AOFM la o distanţă mai mare de 30 km de localitatea în care îşi au domiciliul beneficiază de o indemnizaţie unică de încadrare egală cu un salariu mediu pe economie pentru anul precedent (pentru anul 2017 salariu mediu pe economie a fost de 5697,1 lei);
- într-o altă localitate selectată de AOFM şi, ca urmare, îşi schimbă domiciliul primesc o indemnizaţie unică de instalare egală cu 3 salarii medii pe economie pentru anul precedent.
În vederea sporirii gradului de ocupare a persoanelor din mediul rural sau a persoanelor din localităţi urbane care nu găsesc un loc de munca din cauza dezechilibrului pe piaţa muncii în aspect de medii rural şi urban, AOFM pe parcursul a 9 luni ale anului 2018 au acordat servicii de stimulare a mobilității forței de munca la 58 persoane înregistrate cu statut de şomer (de două ori mai multe persoane față de aceeași perioadă a anului 2017).
Majoritatea șomerilor beneficiari au fost din localitățile rurale (72%, 42 persoane), 69% au fost femei (40 persoane), iar aproximativ jumătate dintre ei (48%) au fost tineri cu vârsta cuprinsă între 16-29 ani (28 persoane).
Din totalul șomerilor beneficiari, 33 persoane (57%) au beneficiat de indemnizaţie unică de încadrare în mărime de 5697,1 lei, iar 25 persoane (43%) au beneficiat de indemnizaţie unică de instalare în mărime de 17091,3 lei.
Persoanele care doresc să beneficieze de servicii de stimulare a mobilității forței de munca pot să se adreseze la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Munca în a cărei rază au domiciliul. Datele de contact ale agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de munca pot fi accesate la adresa electronică: http:www.anofm.md/network/agency.
Informaţie utilă pentru persoanele care solicită susţinere la plasarea în câmpul muncii poate fi găsită pe site-ul www.anofm.md sau primită operativ la Centrul de Apel – Piaţa Muncii, tel. 0-8000-1000, (orele: 08:30-15:30, de luni până vineri), apel gratuit din orice localitate a Republicii Moldova. De asemenea, informaţii despre posibilităţile de angajare, locurile vacante pe piaţa muncii şi condiţiile de ocupare ale acestora sunt publicate pe portalul www.angajat.md.