Începând cu 10.02.2019, ANOFM va implementa Legea nr. 105 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă şi asigurarea de șomaj

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM) informează că din data 10.10.2018 conform Hotărârii nr. 990  este reorganizată în scopul îmbunătățirii capacității de implementare a Legii nr. 105 cu privire la promovarea ocupării forței de munca şi asigurarea de șomaj, care intră în vigoare începând cu data de 10.02.2019, ce vine cu un șir de noi măsuri active pe piața muncii.
 
Începând cu 10 februarie 2019, în scopul prevenirii şomajului, creşterii şanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, stimulării angajatorilor pentru încadrarea în munca a şomerilor şi crearea de noi locuri de munca, precum și în scopul realizării strategiilor şi politicilor elaborate în vederea protecţiei persoanelor în risc de şomaj, asigurării unui nivel ridicat al ocupării, adaptării forţei de munca la cerinţele pieţei muncii, Agenția Națională împreună cu subdiviziunile sale teritoriale implementează următoarele
 
Măsuri de ocupare a forței de munca:
a)masuri de promovare a ocupării forței de munca:
- servicii de ocupare a forței de munca,
- măsuri active de ocupare a forței de munca;
b)programe de facilitare a ocupării forței de munca;
c) asigurare de șomaj.
 
Servicii de ocupare a forței de munca sunt servicii prin care se asigură conexiunea dintre cererea și oferta forței de munca, la nivel local și național, în scopul promovării și sprijinii ocupării forței de munca. Acestea includ:

  • informare privind piața muncii;
  • ghidare în carieră;
  • intermedierea muncii;
  • servicii de preconcediere;
  • reabilitare profesională a persoanelor cu dizabilități.

 
Măsuri active de ocupare a forței de munca se adresează șomerilor și angajatorilor și sunt acordate în scopul creșterii șanselor de ocupare a forței de munca, fie prin crearea de noi locuri de munca, fie prin înlesnirea accesului la locurile de munca vacante. Acestea includ:

  • formarea profesională;
  • subvenționarea locurilor de munca;
  • suportul pentru crearea sau adaptarea locului de munca;
  • stimularea mobilității forței de munca.

 
Actele necesare pentru înregistrarea ca şomer în baza de date a Agenţiei

  • buletinul de identitate sau permisul de ședere, după caz, cu termenul valabil;
  • actele deținute de studii şi de calificare.

Toate măsurile de ocupare sunt oferite gratuit!
 
Invităm persoanele aflate în căutarea unui loc de munca și angajatorii să se adreseze la ANOFM și la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de munca. Pentru mai multe informaţii accesaţi  portalul locurilor de munca www.angajat.md sau Centrul de Apel - Piaţa Muncii: 0 8000 1000 (apel gratuit) luni-vineri 08:30-15:30.