Comunicat informativ privind măsurile de formare profesională a şomerilor prin cursuri disponibile pentru anul 2020

În scopul implementării măsurii de formare profesională a șomerilor prin cursuri (art.32 din Legea 105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de munca și asigurarea de șomaj), Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca informează, că în urma procedurii de achiziție publică au fost încheiate și înregistrate la Trezoreria de Stat contracte cu 5 furnizori de servicii de formare profesională privind formarea profesională a șomerilor: Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți, Școala Profesională nr.1 din Bălți, Școala Profesională nr.7 din Chișinău, Școala Profesională nr.9 din Chișinău, AO „Insula Speranțelor” din Chișinău.
 
 Formarea profesională a șomerilor prin cursuri este o măsură activă de ocupare a forței de munca, care se organizează pentru șomerii care nu pot fi încadrați în cîmpul muncii din lipsa locurilor de munca corespunzătoare, direcționați de către subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forței de munca, în baza contractului încheiat între ANOFM și furnizorul de formare profesională.
 
Beneficiarii măsurii de formare profesională prin cursuri beneficiază pe parcursul instruirii de : bursă lunară neimpozabilă, în cuantum de 15% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, care se acordă proporțional frecvenței la cursurile de formare profesională (1103,42 lei); compensarea cheltuielilor de cazare, în proporţie de 20% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent (1471,22 lei), pentru fiecare lună de închiriere; acoperirea cheltuielilor de transport, în cazul direcționării șomerului la cursuri de formare profesională în altă localitate decît cea în care își are domiciliul.
 
  Persoanele aflate în căutarea unui loc de munca, care au sau nu au o profesie/meserie sau ocupație, interesate să beneficieze de formare profesională prin cursuri urmează să se adreseze la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forței de munca în a cărei rază au domiciliul sau reședința pentru a fi înregistrate cu statut de șomer. Pentru înregistrare persoanele vor prezenta buletinul de identitate sau permisul de ședere, după caz, cu termenul valabil, actele de studii şi de calificare deținute, precum și alte acte la necesitate, prevăzute de Procedură.
 
Lista furnizorilor de formare profesională contractați de ANOFM pentru anul 2020, cu meseriile propuse pentru formarea profesională prin cursuri poate fi accesată: http://www.anofm.md/page/orientare-si-formare-profesionala.
 
Datele de contact ale subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forţei de munca pot fi accesate AICI
Pentru mai multe informații despre formarea profesională prin cursuri, susţinerea persoanelor la plasarea în cîmpul muncii, accesați site-ul www.anofm.md sau telefonați la Centrul de Apel, tel. 0-8000-1000, orele de lucru 08:00-17.00, de luni pînă vineri (apel gratuit din orice localitate a Republicii Moldova). De asemenea, alte informaţii despre posibilităţile de angajare, locurile vacante pe piaţa muncii şi condiţiile de ocupare ale acestora sunt publicate pe portalul www.angajat.md.