Acord de parteneriat între ANOFM și AO “Centrul de Caritate pentru Refugiați”

A

Astăzi, 26 septembrie, ANOFM a semnat un acord de parteneriat cu AO ,,Centrul de Caritate pentru Refugiați” în scopul de a asigura eficientizarea acțiunilor de consolidare a condițiilor de viață, ajutor social și integrare în Republica Moldova (RM) a refugiaților și beneficiarilor de diferite forme de protecție acordate pe teritoriul RM, dar și pentru cetățenii RM din mediul rural și urban.

Prezentul acord presupune desfășurarea activităților socio-comunitare, recreative și culturale, servicii, instruiri, precum și implicarea beneficiarilor în programe de utilizare a tehnologiilor informaționale pentru accesarea serviciilor publice, comunicare și informare, ghidare în angajarea în câmpul muncii dar și desfășurarea activităților comune dintre străini și cetățeni ai Republicii Moldova. Ambele părți sunt de acord să lucreze împreună pentru implementarea proiectelor agreate.

,,Pe baza încrederii reciproce și în spiritul cooperării prietenoase, suntem convinși de importanța și necesitatea unui parteneriat care vine în ajutor persoanelor aflate în dificultate prin diverse programe, proiecte și activități eficiente", a declarat directoarea ANOFM, dna Dogaru Raisa.

Domnul Ahmad Djavid Paknehnad, reprezentant al AO ,,Centrul de Caritate pentru refugiați” a menționat despre buna conlucrare pe care o are cu ANOFM privind eficientizarea colaborării pentru a fi mai aproape de categoriile de persoane care vor beneficia de serviciile convenite în acord.

AO “Centrul de Caritate pentru Refugiați este o organizație non-guvernamentală, non-religioasă și are misiunea de a facilita pre-integrarea solicitanților de azil și integrarea refugiaților și a beneficiarilor protecției umanitare și altor forme de protecție în societate prin desfășurarea activităților comunitare, asigurarea autonomiei acestora prin angajare și sensibilizare.