Parteneriate transfrontaliere durabile pentru incluziunea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități
Tinerii cu dizabilități din România și Republica Moldova vor avea un acces mai mare pe piața muncii, datorită unui proiect finanțat de către Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI). Proiectul „Parteneriat transfrontalier pentru ghidarea în carieră incluzivă” este implementat de Keystone Moldova (Republica Moldova) și Fundația „Alături de Voi” (ADV) România, și a fost lansat luni, în data de 23 noiembrie 2020. Evenimentul a avut loc online, pe platforma Academiei ADV.
La eveniment a participat dna Raisa Dogaru cu un cuvînt de deschidere menționînd importanța sprijinirii ocupării persoanelor care aparțin unor categorii ale populaţiei care necesită suport suplimentar pe piața muncii, inclusiv a persoanelor cu dizabilități. „Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM), prin intermediul subdiviziunilor teritoriale, prestează măsuri de ocupare a forței de munca, conform prevederilor Legii nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de munca și asigurarea de șomaj, iar pesoanele cu dizabilități pot beneficia de toate măsurile de ocupare a forței de munca. Acest proiect va oferi mai multe informații, practici de succes din experiența internațională și instrumente utile pentru a eficientiza incadrarea în cîmpul muncii a șomerilor care necesită ajutor sporit și a remedia deficiențele cu care se confruntă în procesul de asigurare a accesului persoanelor cu dizabilități la un mediu profesional incluziv.
Proiectul are scopul de a facilita accesul pe piața muncii pentru tinerii cu dizabilități din zona transfrontalieră eligibilă din România și de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, prin dezvoltarea de abilități și cunoștințe specifice pentru consilierea în carieră a persoanelor cu dizabilități. Vor beneficia de acest proiect 470 de actori relevanți: studenți din învățământul terțiar, profesori, personalul agențiilor de ocupare a forței de munca, furnizori de servicii de orientare profesională, persoanele cu dizabilități și părinții acestora, angajatori etc.
„Angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități este o problemă pentru Republica Moldova. Conform cercetărilor în domeniu, mai bine de jumătate din persoanele cu dizabilități nu sunt angajate în câmpul muncii și, prin urmare, au o calitate a vieții mult mai redusă. Acest proiect are o abordare comprehensivă privind ghidarea în carieră a persoanelor cu dizabilități și prevede consolidarea capacităților atât la nivel de elevi, părinți, profesori, studenți, cât și la nivel de Agenție a Forței de Munca prin instruire, mentorat și transfer de cunoștințe și practici pozitive de la colegii noștri din România, care au o expertiză mai avansată în domeniu.”, a declarat Ludmila Malcoci, director executiv al Keystone Moldova.
Timp de 18 luni, în perioada 16 octombrie 2020 – 15 mai 2022, cei doi parteneri vor dezvolta și vor asigura suport metodologic pentru actorii vizați în proiect în domeniile de ghidare în carieră și mediere pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, vor organiza instruiri și vor dezvolta parteneriate transfrontaliere durabile în domeniile respective.
”Cea mai mare provocare nu este neapărat să-ți găsești un loc de munca, ci să-ți menții locul de munca! Când ești persoană din grup vulnerabil, provocarea este și mai mare, iar fără servicii suplimentare de suport în inserția socio-profesională, riscul de eșec este foarte mare. Acest aspect l-am învățat în timp, din experiența noastră în inserția socio-profesională a peste 150 de tineri în dificultate care au fost angajați la noi la fundație și pe piața muncii. Ne bucurăm că prin acest proiect, vom transpune experiența noastră practică, într-o experiență de sistem și împreună cu Keystone Moldova vom contribui la dezvoltarea capitalului uman în acest domeniu”, a menționat Angela Achiței, Președinte ADV România.
Keystone Moldova va realiza un studiu sociologic privind politicile și practicile de ghidare în carieră pentru persoanele cu dizabilități din Republica Moldova, și va formula recomandări pentru actorii-cheie din țară privind dezvoltarea domeniului. Totodată, partenerii proiectului vor realiza multiple acțiuni de informare și sensibilizare a opiniei publice cu referire la necesitatea și importanța ghidării în carieră pentru persoanele cu dizabilități. În total, 1970 de persoane din ambele țări vor participa la activități de formare și informare cu privire la acordarea de servicii de orientare în carieră pentru persoanele cu dizabilități.
Pentru informații suplimentare, poate fi contactată doamna Natalia Cojocaru, Manager Proiect, Asociația “Keystone Human Services International Moldova”, la numărul de telefon: +373 604 88188 sau prin e-mail: ncojocaru@keystonehumanservices.org