Acţiuni consacrate Anului Tineretului.

Pe parcursul luni mai curent, în conformitate cu Planul de acţiuni consacrat Anului Tineretului, Agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de munca au organizat Târguri locale ale locurilor de munca pentru tineret.
Scopul târgurilor a fost oferirea posibilităţilor tinerilor de negociere în direct cu angajatorii privind încadrarea în câmpul muncii şi ocuparea locurilor de munca libere. De asemenea tinerii au fost informaţi despre oportunităţile de formare profesională prin intermediul instituţiilor de învăţământ de diferite nivele, care au participat în cadrul târgurilor.


Un obiectiv important în realizarea acestor măsuri este dezvoltarea parteneriatului pe piaţa muncii îndreptat spre grupul ţintă – tinerii.


Târguri ale locurilor de munca pentru tineret au fost desfăşurate în 19 localităţi ale republicii: municipiile Chişinău şi Bălţi, raioanele Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Călăraşi, Cimişlia, Donduşeni, Dubăsari, Edineţ, Făleşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Sîngerei, Străşeni, Ungheni, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia.
Cele 18 agenţii teritoriale au organizat tîrgurile cu implicarea autorităţilor administraţiei publice locale, direcţiilor de învăţământ, tineret şi sport teritoriale, structurilor sindicale şi patronale din teritoriu, precum şi instituţiilor de învăţământ superior şi profesional tehnic, organizaţiilor non-guvernamentale.


Agenţiile teritoriale au depus eforturi în conlucrarea cu agenţii economici pentru a asigura prezenţa agenţilor economici la târg cu locuri de munca libere pentru tineret.


La târgurile organizate au participat 300 de angajatori şi 3,9 mii persoane în căutarea locului de munca.
În cadrul tîrgurilor s-au propus peste 4,8 mii locuri de munca, iar circa 800 de persoane au fost selectate pentru a fi angajate.


Pe parcursul lunii iunie curent 9 agenţii (Anenii Noi, Criuleni, Glodeni, Rezina, Soroca ş. a.) vor continua organizarea ţîrgurilor locurilor de munca pentru tineret.