Notă informativă privind antrenarea șomerilor la lucrările publice în anul 2018, 9 luni

Lucrările publice (LP) constituie o politică a statului pe piaţa forței de munca, orientată spre ameliorarea temporară a situaţiei unor persoane dezavantajate, în special a persoanelor din mediul rural, oferindu-le un loc de munca temporar, o sursă suplimentară de venit pentru bugetul familiei, o șansă de a găsi un loc de munca permanent precum și a păstrării motivației de a lucra și de a dobândi competențe.
            Activitatea de antrenare a şomerilor la LP este reglementată de:
-Prevederile art.22 din Legea nr.102-XV din 13 martie 2003 privind ocuparea forţei de munca şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca;
-Procedura de antrenare a şomerilor la lucrările publice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1121 din 14 octombrie 2004;
-Prevederile art.78 din Legea 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală.
            Pe parcursul a 9 luni ale anului 2018 agențiile pentru ocuparea forței de munca (AOFM) au încheiat contracte cu privire la organizarea și desfășurarea LP cu 342 unități (autorități publice locale și agenți economici).
            Pentru 9 luni 2018 la compartimentul LP s-a planificat antrenarea a 1624 șomeri. Acest indicator a fost realizat la 97%, ceea ce a constituit 1574 persoane, dintre care 404 femei (26%) și 58 persoane cu dizabilități (4%).
            Majoritatea șomerilor antrenați la LP (84%) au fost din mediul rural, efectuând lucrări ce ţin de reparaţia obiectelor de menire social-culturală, salubrizare, repararea drumurilor, amenajarea teritoriilor.
            Șomerii antrenați la LP beneficiază din bugetul de stat de indemnizaţii lunare în cuantum de 30% din salariul mediu pe economie pentru anul precedent (pentru anul 2017 salariul mediu pe economie a constituit 5697,1 lei), la momentul stabilirii, proporţional cu timpul efectiv lucrat. Pentru anul 2018 mărimea indemnizaţiei lunare constituie 1709,13 lei.
            Persoanele care doresc să fie antrenate la lucrările publice din localitate pot să se adreseze la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Munca în a cărei rază au viza de domiciliu. Datele de contact ale agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de munca pot fi accesate la adresa electronică: http:www.anofm.md/network/agency.
            Informaţie utilă pentru persoanele care solicită susţinere la plasarea în câmpul muncii poate fi găsită pe site-ul www.anofm.md sau primită operativ la Centrul de Apel – Piaţa Muncii, tel. 0-8000-1000, (orele: 08:30-15:30, de luni până vineri), apel gratuit din orice localitate a Republicii Moldova. De asemenea, informaţii despre posibilităţile de angajare, locurile vacante pe piaţa muncii şi condiţiile de ocupare ale acestora sunt publicate pe portalul www.angajat.md.