Comunicat de presă

Astăzi se desfășoară a IX-a ediție a Târgului locurilor de munca pentru Tineret. Evenimentul este organizat la inițiativa Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca (ANOFM), în comun cu Direcția generală ocuparea forței de munca municipiul Chișinău, sub egida Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. 
 
La deschiderea evenimentului au salutat prezența participanților doamna Anastasia Oceretnîi, secretar de stat Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, domnul Radu Rebeja, sectetar de stat Ministerul Educației, doamna Raisa Dogaru, director Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca, Lia Sclifos, Manager proiect REVOCC II, absolventa Școlii Profesionale or. Hîncești, Cătălina.
 
Târgul locurilor de munca pentru Tineret este destinat absolvenților instituțiilor de învățământ, tinerilor care își caută primul job, șomerilor, precum și persoanelor care doresc să-și schimbe locul de munca.
 
Evenimentul oferă tinerilor posibilitatea de a se informa despre situația actuală a pieţei muncii, de a cunoaşte angajatori din diferite domenii de activitate și de a negocia jobul potrivit.
 
Programul evenimentului cuprinde: oferte de munca ale angajatorilor (prezentarea locurilor de munca vacante, discuții și negocierea unui loc de munca cu agenții economici, aplicarea CV-lor la angajatori), ghidare în carieră (participanții la eveniment,  au posibilitatea să-și identifice domeniile prioritare de interes profesional, fiind ghidați de către experți în domeniu), oportunități dezvoltare personală și profesională, informarea tinerilor în cadrul spațiului „E-coffee” printr-o manieră dinamică și interactivă la subiectul: „Tips&tricks pentru jobul tău de vis”.
 
Tradiţional, reprezentanții Inspectoratului de Stat al Muncii oferă solicitanților consultanță și informații juridice în domeniul muncii. Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), ONG-urile prezintă informaţii despre implementarea proiectelor în domeniul inițierii unei activităţi de antreprenoriat, informează şi acordă consultanţă privind oportunităţile de deschidere a unei afaceri. Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) informează tinerii despre oportunități de carieră și organizează discuții interactive cu tinerii, persoanele în căutarea unui loc de munca și angajatori.
 
Centrul de ghidare în carieră, deschis în cadrul STO Chișinău oferă tinerilor posibilitatea de a-și testa abilitățile și a lua decizii de carieră informate.
 
Peste 50 angajatori din diverse ramuri de activitate cu peste 2000 oferte de munca, ONG-uri şi autorităţi publice care au anunțat participarea, prin eforturi comune, vor face ca Târgul locurilor de munca pentru Tineret să devină o platformă deschisă de comunicare, informare şi consultanţă.
 
Ofertele de munca propuse de angajatori sunt diverse: specialiști în domeniul tehnologiilor informaţionale, contabili, medici, juriști, ingineri, manageri, asamblori, tehnicieni, agenţi vânzări, cusători, bucătari etc.
 
Pe platoul Târgului sunt amplasate posturi de auto-informare electronică, care oferă vizitatorilor posibilitatea să acceseze gratuit canalele de informare despre locurile vacante, gestionate de ANOFM: portalul locurilor de munca vacante www.angajat.md și platforma Târgului on-line www.e-angajare.md, fiind ghidați de specialiști în utilizarea instrumentelor pe care acestea le oferă.
 
Totodată, persoanele în căutarea unui loc de munca au șansa să obțină informații despre serviciile prestate de subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de munca, despre cele peste 13000 locuri de munca vacante înregistrate în baza de date a ANOFM, dintre care circa 4500 în mun. Chişinău, precum şi condiţiile de ocupare a acestora.
 
În cadrul evenimentului, cu suportul Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Moldova, în intervalul orelor 12:00-13:00, va fi amenajat un spațiul online „E-coffee” care presupune crearea unei zone de discuții moderate într-o manieră dinamică și interactivă la subiectul: „Tips&triks pentru jobul tău de vis”.
 
Important! În perioada 30 mai – 07 iunie 2019, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca organizează și Târgul on-line al locurilor de munca, ediția a XVII-a, cu tematica „Locuri de munca pentru Tineret”. Târgul on-line poate fi accesat pe platforma www.e-angajare.md și întrunește circa 110 angajatori, din 16 raioane/municipii, astfel încât persoanele care caută un loc de munca, au posibilitatea de a alege jobul potrivit din cele peste 2200 locuri vacante disponibile ( medicină, industrie textilă, producere, inginerie, învățământ, comerț etc.) și de a aplica direct CV-ul pentru acesta.
 
Uşile Târgului locurilor de munca pentru Tineret sunt deschise pentru vizitatori la 30 mai 2019, între orele 10:00 - 15:00 , Palatul Național „Nicolae Sulac”, mun. Chișinău, str. A. Pușkin, 21. Intrare liberă!
 
Parteneri: Primăria municipiului Chișinău, Organizația Internațională a Muncii (ILO), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, Organizația „TEKEDU”, Curentul.md, IM „Orange Moldova” SA.
 
Informaţii suplimentare puteți obține la Centrul de Apel - Piaţa Muncii, tel. 0 8000 1000, apel gratuit din orice localitate a Republicii Moldova (orele de lucru 8:30-15:30, de luni  până vineri).
 
Raisa Dogaru,
Director interimar