Istorie de succes: Un tânăr din r. Căușeni a deschis o afacere grație subvenției oferite de ANOFM

După experiență de muncă peste hotare, în diferite țări și diverse domenii, Grițcan Gheorghe a decis că viitorul său este acasă, în satul de baştină Baimaclia, raionul Căușeni, alături de familie şi copii, de consătenii săi. Cu o experienţă vastă de muncă în afara ţării şi cu mijloace financiare modeste acumulate, a hotărât să inițieze o afacere care îi va aduce un venit curent pentru a-şi întreţine familia.

Fiind un tânăr energic de 24 de ani, de profesie tractorist, cu o experiență în creșterea caprinelor și cultivarea culturilor agricole, a trecut un curs de instruire în domeniul antreprenoriatului la Asociația ,,Henri Capitant”, pentru a iniția o gospodărie țărănească. A fost parte a proiectului „Antreprenoriatul social și tinerii din Moldova pentru o societate mai inclusivă, durabilă și inovativă”.  Scopul era să-și creeze un loc de muncă în calitate de lucrător în ferme mixte, producția fiind destinată consumului propriu și vânzării pe piețele locale.

A decis să apeleze la Direcția ocuparea forței de muncă Căușeni, unde a fost înregistrat cu statut de șomer și a beneficiat de consultație, de ghidare în carieră, asistență și sprijinirea inițierii unei afaceri. Astfel,  fiind ghidat de specialiștii direcției, Gheorghe a obținut subvenția pentru inițierea activității de antreprenoriat prin care și-a creat loc de muncă și i-a oferit posibilitatea să-și procure un tractor pentru a cultiva furaje de pe 9 ha de pământ. Subvenția oferită de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a constituit 80% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor necesare inițierii unei afaceri, precum și pentru dotarea locului de muncă creat.

Activitatea  Gospodăriei Țărănești creată de Gheorghe ține de reproducerea, întreținerea și hrănirea caprelor. La moment are peste 170 de capre de rasa saanen, anglo-nubiene și tradițională. Pentru hrana animalelor se vor cultiva culturi de câmp cu ajutorul tehnicii agricole procurate grație subvenției ANOFM.

Gheorghe își dorește să fie util comunității, activitate care îi va asigura venitul aici, acasă:  ,,Nu mai vreau să plec peste hotare. Moldova este casa mea”. Este ferm convins că oamenii cu idei şi ambiţie, muncind şi dezvoltând afacerea în mod onest îşi ating scopul, asigurând un trai decent familiei şi copiilor un viitor fericit. Iar tinerilor care își doresc să inițieze o afacere, le transmite să fie optimiști, puternici, încrezători în ceea ce doresc să facă, să nu cedeze problemelor ce apar la început de cale și să caută sprijin, pentru că se poate.

Informăm că în anul 2023, au fost semnate 26 contracte de acordare a subvențiilor pentru inițierea unei afaceri. În rezultat au fost create 39 de locuri de muncă în diverse domenii de activitate: antreprenoriat, contabilitate, industria alimentară, agricultură, etc

ANOFM oferă sprijin financiar persoanelor care doresc să deschidă o afacere. Măsura de subvenționare privind inițierea unei afaceri, conform prevederilor art.39 din Legea nr.105/2018 se acordă persoanelor cu vârsta de minim 18 ani, înregistrate cu statut de șomer la una din STOFM care doresc să inițieze o activitate de antreprenoriat.

Pentru informații suplimentare rugăm să contactați Centrul de Apel al ANOFM la numărul de telefon 0 8000 1000 (apel gratuit din Republica Moldova).   

Adresele și datele de contact ale STOFM pot fi găsite accesând: https://anofm.md/ro/subdiviziuni.