Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei
Stimați colegi,
Anual, în a treia duminică a lunii septembrie, este consemnată Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale a populației. Cu acest prilej, adresez sincere și cordiale felicitări angajaţilor din acest domeniu.
Este bine cunoscut faptul că ramura protecţiei sociale implică eforturi comune din partea noastră, a tuturor, pentru împlinirea acestei nobile şi necesare misiuni. În pofida greutăților cu care vă confruntați, sunteți gata să oferiți zilnic sprijin, consiliere și consultanță celor care necesită susținere.
Apreciez înalt responsabilitatea cu care vă onoraţi atribuţiile şi sarcina de a contribui la bunăstarea populaţiei, precum şi satisfacerea necesităţilor grupurilor vulnerabile prin implicarea urgentă în identificarea, înţelegerea corectă a fiecărui beneficiar.
Celebrând astăzi munca și profesionalismul Dumneavoastră, Vă doresc multă sănătate, succese pe plan personal și profesional, inspirație și performanțe în realizarea obiectivelor menite să contribuie la prosperarea societății.
Cu mult respect şi consideraţiune,
Raisa Dogaru
Director ANOFM